O anchetă internă a fost dispusă la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, după declarații ale preşedintelui PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, prin care acesta spunea că au fost date copii ale documentelor din dosarul său pentru permis de port armă.
”Am dispus efectuarea unor verificări interne şi dacă vom constata că un poliţist a încălcat legea va fi sancţionat ca atare. Vom propune, dacă se va constata că e vorba de o încălcare imputabilă unui poliţist, soluţii legale”, a declarat şeful IJP Dâmboviţa, Danil Zepişi.
Într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru, a prezentat o copie după o factură fiscală care arăta că preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi-a achiziţionat un pistol cu suma de 80 de lei. Mihail Volintiru a spus că are copia facturii de la un jurnalist din presa centrală.
”Comunistul Ţuţuianu a devenit sau crede că la Dâmboviţa suntem în Vestul Sălbatic. Motiv pentru care, ce credeţi că a făcut? Şi-a luat pistol cu glonţ (…). Vă pun la dispoziţie o copie de pe această factură de achiziţie, care este semnată chiar de Adrian Ţuţuianu, este factura în baza căreia şi-a luat permisul de port armă. Mie îmi miroase a şpagă aici. Şi atunci cer organelor abilitate ale statului (…) să verifice dacă Țuţuianu a primit şpagă pistolul marca Browning şi pentru care el nu a plătit decât 80 de lei”, a declarat Mihail Volintiru.
Volintiru a spus că are suspiciunea că ar fi vorba de mită pentru că preţul de achiziţie al pistolului este mic, comparativ cu preţul mediu al armei din magazinele de profil.
Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a confirmat că factura este reală şi spune că nu este nimic nelegal în ceea ce priveşte acea achiziţie. Acesta acuză că documentul ar proveni din dosarul său de permis de port armă, depus la IJP Dâmboviţa.
”Am informaţii suficiente şi eu dar sunt şi oameni care ştiu foarte bine ce s-a întâmplat la IPJ Dâmboviţa. Factura care este reală, a fost scoasă din dosarul meu pentru permis de armă ce se află la IPJ Dâmboviţa. Voi sesiza ministrul Afacerilor Interne şi şeful Poliţiei Române pentru a deschide o anchetă în acest caz şi a vedea cine din cadrul IPJ Dâmboviţa şi-a permis să scoată din dosarul meu factura şi să o pună la dispoziţia unui preşedinte de partid. Nu am nimic de ascuns, am un permis de port armă şi un permis de vânătoare obţinute în condiţii legale iar pistolul despre care s-a tot vorbit în presă este cumpărat, tot în condiţiile legii printr-un magazin de specialitate”, a declarat Ţuţuianu.