Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în ţara noastră, Martin Harris, a efectuat, vineri, o vizită în judeţul Dâmboviţa, s-a întâlnit cu autorităţi locale, oameni de afaceri şi a mers la Automecanica Moreni.
”Programul vizitei include o deplasare la Automecanica Moreni pentru că există un interes de dezvoltare a relaţiilor economice, comerciale pe această zonă a industriei de apărare, se va merge şi la Parcul Industrial Moreni al consiliului judeţean şi există şi o întâlnire cu reprezentanţi ai unor societăţi comerciale care au capital sau acţionariat din Marea Britanie, cu participarea rectorului Universităţii Valahia Târgovişte şi a preşedintelui Camerei de Comerţ Dâmboviţa”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Ambasadorul Martin Harris a spus că ”prioritatea zero” în mandatul său este să se dezvolte relaţiile comerciale şi economice între Marea Britanie şi România.
”Eu sunt aici pentru a afla care sunt posibilităţile pentru această colaborare, începând cu industria de apărare”, a precizat oficialul britanic.
La întâlnirea de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa a ambasadorului Martin Harris au fost prezenţi preşedintele CJ Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, prefectul de Dâmboviţa – Victor Sanda, parlamentarii Valentin Calcan, Ionuţ Săvoiu, Leonardo Badea, Stanciu Zisu, Dumitru Georgică.