Site icon stiriDB

AGERPRES: Candidaţii la Primăria Târgovişte îşi prezintă proiectele pentru crearea de locuri de muncă, infrastructură, susţinerea sportului

primarie-silueta

Candidaţii la Primăria municipiului Târgovişte au răspuns întrebărilor adresate de Agenţia Naţională de Presă AGERPES privind problemele cu care se confruntă oraşul şi soluţiile necesare pentru rezolvarea acestora:

  1. Care este propunerea dumneavoastră în privinţa creării de noi locuri de muncă şi de atragere a investitorilor în Târgovişte?
  2. Care sunt, în opinia dumneavoastră, priorităţile legate de infrastructură (rutieră, educaţională, socială etc.) în municipiu şi pentru ce investiţii ar trebui depuse proiecte de finanţare europeană în exerciţiul financiar 2014-2020?
  3. În ce măsură ar trebui să sprijine viitoarea administraţie sportul profesionist (baschet, volei – ambele echipe ale CSM Târgovişte, club finanţat de primărie; fotbal – Chindia Târgovişte, club la care primăria este acţionar)?
[divider top=”no” size=”1″]

* Avram Iancu – Partidul Naţional Democrat (PND)

  1. Orice loc de muncă este important, pentru că el aduce confort unei familii. Mai multe locuri de muncă salvează o comunitate de la sărăcie. Nu este nevoie numai de investiţii uriaşe, ci şi de investiţii de mai mici dimensiuni, dar care să acopere cât mai multe domenii de activitate. Este nevoie de producţie, nu doar de consum. Este nevoie şi de specialişti. Este foarte importantă atragerea de investitori autohtoni şi străini cu potenţial economic în vederea creării de unităţi economice productive pe termen lung, în care să fie atrasă forţa de muncă din municipiul Târgovişte. Aceştia pot fi sprijiniţi prin acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile în care angajează forţă de muncă din municipiul Târgovişte. În privinţa creării de locuri de muncă, consider că pot fi realizate depozite frigorifice, fabrici de procesare a legumelor şi fructelor, inclusiv a fructelor de pădure, se pot valorifica numeroasele terenuri agricole nefolosite de la periferia municipiului prin cultivarea de căpşuni, afine, zmeură, mure, ciuperci, rapiţă etc. De asemenea, se pot realiza complexe avicole pentru creşterea de găini ouătoare, pui de carne pentru abatorizarea şi distribuirea acestora în municipiu şi în ţară.
  2. În ceea ce priveşte infrastructura în municipiul Târgovişte, toate domeniile sunt importante, pentru că ele sunt în legătură directă cu problemele cotidiene ale târgoviştenilor. O oportunitate excelentă o reprezintă proiectele pe fonduri europene. Consider că ar trebui să existe totuşi mai mulţi experţi care să poată accesa fondurile europene în domeniile prioritare cheie în exerciţiul financiar 2014-2020, respectiv inovare şi cercetare; agenda digitală; sprijin pentru IMM-uri, economie cu emisii reduse de carbon. Spre exemplificare, în municipiul Târgovişte, amintim: definitivarea şoselei de centură, infrastructura rutieră în cartierele mărginaşe: Sârbi, Priseaca, Romlux, Prepeleac, Teiş, Sagricom, Micro 2, Micro 3; rezolvarea problemelor de canalizare; izolarea termică a blocurilor; realizarea unei parcări supraterane (actuala parcare a Prefecturii); reabilitarea şanţului cetăţii; investiţii public-private în domeniul turismului, crearea de trasee turistice care să pună în valoare obiectivele din Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa (Turnul Chindiei, Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, Palatul Potlogi, mănăstirea Nucet), realizarea de locuri de cazare; parteneriate cu Universitatea Valahia din Târgovişte pentru inovare, reabilitarea şi modernizarea şcolilor, grădiniţelor şi creşelor.
  3. Ca profesor şi iubitor de sport, susţin sportul sub orice formă şi pentru toate categoriile de vârstă. Cred că administraţia locală ar trebui să sprijine şi să stimuleze sportul de performanţă, printr-o alocare corectă a unei părţi din bugetul local.
[divider top=”no” size=”1″]

* Barbu Dumitru – ALDE

  1. Crearea de locuri de muncă şi atragerea investitorilor:

– Înfiinţarea de societăţi comerciale cu capital integral de stat, conform L 31/1990 actualizată, pentru întreţinere şi administrare a patrimoniului municipal – cca 300 de locuri de muncă. Aceste societăţi vor aduce venituri la bugetul local, concomitent cu crearea locurilor de muncă

– Facilităţi oferite investitorilor oferite de Consiliul local municipal prin: punerea la dispoziţie de terenuri ale UAT pentru concesiune sau închiriere (conform legii), simultan cu acordare de perioadă de graţie la plata taxelor; avizarea şi autorizarea obiectivelor investitorilor cu celeritate.

– Sprijin indirect prin dezvoltarea reţelei de drumuri şi de transport local, a utilităţilor, a reabilitării şi exploatării patrimoniului istoric şi arhitectural cu implicaţii directe în dezvoltarea economică, turistică şi implicit cu crearea de locuri de muncă.

  1. În perioada 2016-2020 administraţia municipiului Târgovişte are de rezolvat obiective prioritare ce ţin de calitatea vieţii şi care nu mai suportă amânare:

– Reabilitarea 100% a reţelei de transport drumuri aferentă municipiului Târgovişte (cu prioritate absolută pentru cartierele Priseaca şi Matei Voievod (sârbi);

– Reabilitarea şi modernizarea 100% a utilităţilor de apă, canal, staţii de epurare, iluminat public;

– Reabilitarea şi consolidarea 100% a grădiniţelor, şcolilor, liceelor,

– Consolidarea clădirilor de patrimoniu ce aparţin domeniului public şi privat;

– Amenajarea şi modernizarea parcurilor şi zonelor de agrement (Chindia, Priseaca, etc.);

– Consolidarea patrimoniului Direcţiei de Asistenţă Tehnică prin amenajarea de noi lăcaşuri pentru lingrijirea persoanelor cu nevoi speciale aflate in responsabilitatea Consiliului Local.

Toate obiectivele acestea se pot realiza pe fonduri europene din programul de finanţare 2014 2020, pe proiecte ce se vor scrie urgent astfel:

POR- axa 3 – Eficienţă energetica şi consolidarea clăidirilor, iluminat public şi transport urban;

POR- axa 4 – Sprijinirea dezvoltkil urbane şi municipiului Târgovişte pentru:

Revitalizarea urbană a restului de zone (ex. M8, M9);

Transport urban de călători;

Proiectele pentru comunităţi marginalizate;

Reabilitarea străzilor mici din municipiul Târgovişte cu utilităţile lor;

POR – axa 5 – conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului inestimabil al municipiului Târgovişte

POR – axa 7 – dezvoltarea durabilă turismului prin extinderea infrastructurii de agrement;

POR – axa 8 – dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi socială prin reabilitarea infrastructurii pentru dezvoltarea serviciilor sociale nerezidenţiale inclusiv dotarea cu echipamente;

POR – axa 9 – regenerarea economică şi socială a comunităţilor defavorizate din cartierele Prepeleac, Matei Voievod, Romlux, Suseni, Priseaca, Teiş, prin:

Reabilitarea locuinţelor sociale;

Investiţii în educaţie, sănkate şi servicii sociale;

POR – axa 10 – dezvoltarea infrastructurii educaţionale (creşe, grădiniţe, şcoli I- Vill, licee tehnologice, şcoli profesionale);

  1. Sportul în Târgovişte va fi susţinut in continuare cu prioritate pentru entităţile sportive ce aparţin municipalităţii, dar cu bugete bazate pe rezultate şi ponderate in acest sens pentru: Echipele de baschet şi volei ale CSM Târgovişte; Echipa de fotbal Chindia Târgovişte; Direcţia de sport cu activităţile ei.
[divider top=”no” size=”1″]

* Briceag Paul Robert – PMP

  1. Pentru crearea locurilor de muncă trebuie luat în calcul un cumul de măsuri. Pe de o parte, asigurarea unei infrastructuri rutiere atât pe relaţia Bucureşti, cât şi pe relaţia Piteşti şi Ploieşti. Pe de altă parte , o măsură foarte importantă este înfiinţarea unui Parc Industrial în zona COS, pe un teren deţinut de Primăria Târgovişte. Totodată trebuie instaurate măsuri fiscale de favorizare a investitorilor, dar şi o stimulare de dezvoltare a marilor angajatori. Nu în ultimul rând, prioritate trebuie să reprezinte şi Biroul de consiliere în accesarea Fondurilor Europene, pentru că, să nu uitam, prin proiectele desfăşurate pe teritoriul Târgoviştei, involuntar sunt generate locuri de muncă pentru târgovişteni şi nu numai.
  2. Este clar că Târgoviştea este într-un punct important în raport cu finanţările europene. S-au finalizat câteva proiecte majore – celebrele PIDU A, PIDU B şi Centrul de Nataţie. Având acest istoric, putem dezvolta multe alte proiecte cu finanţare europeană. Dacă discutam de o prioritizare a finanţărilor, eu nu as prioritiza nicio axă anume, le-aş prioritiza pe toate. Târgoviştea are nevoie de atât de multe finanţări pe atât de multe traiectorii, încât ai dezavantaja mai multe servicii prin avantajarea unuia singur. Finanţările în mandatul 2016-2020 trebuie îndreptate către infrastructura rutieră, educaţională, dar şi socială, nu doar către una, ci către toate cu aceeaşi importanţă, întrucât nu se exclud între ele, ci se completează reciproc. Accesarea fondurilor europene şi în sesiunea 2016-2020 trebuie să continue pentru a pune Târgoviştea în mişcare.
  3. Sportul de echipă sau individual care realizează performanţă trebuie finanţat de Administraţia Publică Locală fără a afecta investiţiile majore.
[divider top=”no” size=”1″]

* Isbăşescu Victor – independent

  1. Primarul nu poate crea în mod direct locuri de muncă, însă poate influenţa apropierea mediului de afaceri şi atragerea investitorilor prin: simplificarea procedurilor administrative; acordarea de facilităţi în limita legii. Oferindu-i investitorului scutiri de taxe şi impozite, acces la utilităţi, dovedindu-i seriozitate, îl poţi atrage să dezvolte investiţii şi, astfel, să creeze locuri de muncă.
  2. Priorităţi administrative:

– Continuarea investiţiilor începute şi finalizarea acestora calitativ şi la termen; introducerea utilităţilor (apă, canalizare, gaze, reţea electrică subterană) pe toate străzile care urmează a fi reabilitate sau asfaltate;

– Reabilitarea şi asfaltarea străzilor şi trotuarelor în toate cartierele şi în special în cele periferice;

– Proiectarea şi realizarea şoselei de centură a Târgoviştei;

– Atragerea de investitori pentru dezvoltarea unor centre recreativo-comerciale;

– Reabilitarea termică a blocurilor;

– Reabilitare şi dezvoltare infrastructură grădiniţe şi şcoli clasele I-VIII pentru desfăşurarea activităţilor dimineaţa şi înfiinţarea de after-school tot în cadrul acestora;

– Dezvoltare infrastructură rutieră, educaţională, sănătate, utilităţi în cartierele locuite în majoritate de romi;

– Realizarea de parcări subterane sau supraterane pentru decongestionarea zonelor aglomerate;

– Amenajarea râului Ialomiţa între cele două poduri Mihai Bravu şi Valea Voievozilor şi crearea unei zone de promenada şi recreere cu locuri de joacă pentru copii şi pistă pentru biciclete;

– Modernizarea transportului local în parteneriat (staţii cu rampă pentru persoanele cu handicap, autobuze noi ecologice, extindere reţea transport);

– Construcţii de locuinţe pentru tineri;

– Dezvoltarea turismului prin amenajarea şi punerea în valoare a obiectivelor istorice şi culturale din municipiu, asocierea acestora cu cele din împrejurimi şi stimularea infrastructurii de cazare;

– Proiectele pentru atragerea de fonduri europene trebuie realizate pe toate axele deschise în exerciţiul financiar 2014-2020.

  1. Administraţia locală trebuie să sprijine sportul în totalitate, dar nu în detrimentul altor activităţi socio-educative şi culturale. Pentru sportul de performanţă trebuie să atragem sponsori din mediul privat.
[divider top=”no” size=”1″]

* Păun Gabriel Virgil – independent

  1. Scoaterea PSD-ului în afara legii şi radierea din Registrul partidelor politice, cu îndepărtarea din toate funcţiile publice deţinute de membri sau simpatizanţi.
  2. În primul rând, fiind vorba de banii necesari pentru investiţii, pe lângă cei cu finanţare europeană, trebuie recuperate în totalitate miliardele de euro prin confiscarea totală a averilor de la cei cărora PSD le-a oferit cu titlu gratuit averea publică prin jefuirea băncilor, privatizări trucate, imobilele foştilor proprietari acaparate, precum şi banii din licitaţii trucate. Toţi aceşti bani vor fi folosiţi la proiecte privind: ecologizarea oraşului, rampa ecologică pentru reziduuri, dezvoltarea transportului urban, linii de troleibuz, tren expres inclusiv RO-LA Târgovişte-Bucureşti, centura oraşului la standard european, înfrăţirea municipiului Târgovişte cu Taipei şi parteneriate cu oameni de afaceri din Taiwan şi SUA.
  3. Sprijin în măsura obţinerii de performanţe cu monitorizarea tuturor cheltuielilor, spre a se evita pe viitor jafurile comise până în prezent de administraţia PSD.
[divider top=”no” size=”1″]

* Prisăcaru Ciprian – PNL

  1. Locurile de muncă sunt esenţiale pentru Târgovişte şi reprezintă preocuparea mea de bază în programul de guvernare locală pentru următorii 4 ani. Târgoviştenii îşi amintesc de perioada guvernării PSD, 2000-2004, când în oraşul nostru s-au prăbuşit întreprinderi importante, cu mii de angajaţi – UPET, Combinatul de Oţeluri Speciale, fabrica Victoria. Actuala administraţie interimară, tot PSD, manifestă aceeaşi nepăsare faţă de locurile de muncă din oraş. E clar că priorităţile sunt greşit aşezate şi e nevoie de o schimbare rapidă. Propunerile mele pentru crearea de locuri de muncă vizează dezvoltarea unui parc industrial în Târgovişte, pe şoseaua Găeşti, precum şi crearea unui incubator de afaceri şi a unui centru logistic la marginea oraşului. În acelaşi timp, în programul meu este prevăzută reducerea impozitelor şi taxelor locale atât pentru firme, cât şi pentru cetăţeni. De asemenea, voi stimula ca primar al Târgoviştei încheierea de parteneriate între mediul de afaceri şi sistemul de învăţământ, în aşa fel încât elevii şi studenţii să poată să-şi găsească mai uşor un loc de muncă după terminarea studiilor. E foarte important să dăm semnale cât mai diverse că Târgoviştea e un mediu prietenos pentru investitori, că firmele se pot dezvolta şi că tinerii târgovişteni au un viitor aici, acasă. Vreau să fiu primarul care dă un viitor Târgoviştei.
  2. Sunt profesor şi cred că sistemul de învăţământ târgoviştean merită tot sprijinul posibil. Îmi propun în programul meu să realizez două noi grădiniţe în Târgovişte, oferind soluţii părinţilor cu copii mici, sau tinerilor care vor să-şi întemeieze familii. Cred de asemenea că un lucru foarte important pentru sistemul de învăţământ este crearea programelor after-school (şcoală după şcoală) în şcolile din Târgovişte. În Capitală şi în alte oraşe mari din ţară există aceste programe, dar nu şi în Târgovişte. M-am angajat să susţin înfiinţarea acestor programe şi în oraşul nostru şi mă voi ţine de cuvânt. În privinţa infrastructurii rutiere, îmi propun reluarea demersurilor pentru realizarea şoselei de centură a municipiului nostru, dar şi crearea unei parcări subterane în zona platoului Prefecturii, pentru a decongestiona centrul supraaglomerat de maşini.
  3. Sportul este un element extraordinar pentru dezvoltarea copiilor şi tinerilor, dar şi un motiv de mândrie pentru Târgovişte. Performanţele în volei, baschet şi chiar fotbal au bucurat mulţi târgovişteni şi au fost posibile inclusiv datorită sprijinului oferit de administraţia locală. Sunt director al Clubului Sportiv Târgovişte şi categoric voi sprijini sportul ca primar al oraşului. Îmi doresc să fiu primarul care va duce Chindia in Liga I.
[divider top=”no” size=”1″]

* Stan Daniel Cristian – PSD

  1. Atunci când mi-am structurat proiectul pentru Târgovişte 2016- 2020, am plecat de la o prioritate zero, pentru care am alocat un capitol aparte: Capital Uman – Locuri de Muncă. Spre deosebire de alţii, îmi place să ofer date concrete şi pot să vă spun că am propus implementarea unei scheme locale de ajutor de stat pentru atragerea de investitori, care va cuprinde scutiri de impozit pe clădiri / teren datorat de datorat de operatorii economici sau de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti şi de societăţile cooperative agricole. Facilităţile se vor acorda cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat, criteriile principale fiind valoarea investiţiei şi numărul de locuri de muncă creat. Tot o măsură de impulsionare este înfiinţarea, utilizând cele 23 hectare deţinute de administraţia locală în zona industrială a municipiului, a unui parc industrial şi aplicarea unui set de măsuri de sprijin (scutiri de impozite pe clădiri / terenuri sau taxe pentru certificate de urbanism, autorizaţii de construire, modificarea destinaţiei etc.) celor care vin şi dezvoltă acolo o capacitate de producţie.
  2. Infrastructura urbană, privită în ansamblu, poate fi transformată în 4 ani. Exerciţiul financiar 2014-2020 oferă instrumente aplicabile fiecărui domeniu de investiţii. Pentru prima dată în Târgovişte, vom avea un proiect uriaş de reabilitare termică a locuinţelor, cu facilităţi extraordinare şi condiţii financiare fără precedent. Se poate ajunge, pe anumite categorii sociale, la o contribuţie de sub 5%. Avem, în acest moment, proiecte în valoare de peste 5 milioane de euro. Tot pe POR avem un proiect destinat transportului ecologic (20 milioane euro), care include achiziţia de vehicule electrice şi realizarea infrastructurii aferente. Pe educaţie vă spun doar cifrele: 16 proiecte europene (creşe, grădiniţe, licee) pe Axa 4 şi Axa 10 din POR. Alte proiecte importante ar fi cele legate de valorificarea patrimoniului cultural al municipiului Târgovişte şi construirea de locuinţe sociale pe fonduri europene şi construirea de locuinţe prin ANL.
  3. Dacă Primăria Târgovişte nu va susţine fenomenul sportiv, el va muri. O spun foarte clar. Şi eu voi fi unul care va acorda în continuare tot sprijinul necesar sportului de performanţă, indiferent de ramură. Am făcut asta ca primar interimar şi o voi face şi în următorii 4 ani. În paralel, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, vom dezvolta pe terenul fostei U.M. Gară cel mai spectaculos Complex sportiv din regiune (stadion cu 12.000 de locuri, cu tribune şi dotări aferente, terenuri de antrenament, arenă de tenis, hoteluri, parcări şi alte facilităţi extraordinare. Ştim ce avem de făcut!
[divider top=”no” size=”1″]

La funcţia de primar al municipiului Târgovişte candidează zece persoane. În afara candidaţilor care au răspuns întrebărilor AGERPRES mai candidează: Bucur Daniel – UNPR, Antoniu Florin Silviu – Partidul România Unită (PRU), Nicolae Ana Maria – independent.