Un proiect cu fonduri europene de peste 2,5 milioane de euro ce prevede construirea unui after school, realizarea de canalizare şi staţie de epurare, precum şi modernizare de drumuri, a fost inaugurat, marţi, în comuna dâmboviţeană Cojasca.
Proiectul a demarat în urmă cu doi ani.
”Este un proiect pe măsura 322. Clădirea after school a fost gata în luna aprilie, dar a durat până acum să aprobăm în consiliul local condiţiile de funcţionare. Avem o capacitate pentru after school de 75 de locuri şi avem deja înscrişi 45 de copii. Şi celelalte investiţii din cadrul programului sunt foarte importante pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul din Cojasca, Victor Gheorghe.
Proiectul prevede modernizarea de drumuri comunale pe o lungime de 6,5 kilometri. În total sunt 13 străzi şi 12 podeţe incluse în program. Totodată s-a realizat o reţea de canalizare de 3,8 kilometri şi o staţie de epurare, iar căminul cultural din localitate, o construcţie veche de peste 40 de ani, a fost reabilitat. Acesta are o capacitate de 100 de locuri şi o suprafaţă de 290 metri pătraţi.
Tot pe bani europeni a fost construit un after school cu trei săli de clasă.
”Inaugurăm staţia de epurare şi after school-ul, fac parte dintr-un proiect european. Este meritul primarului şi al consilierilor locali că au promovat un asemenea proiect, înseamnă peste 2,5 milioane de euro, bani pe care bugetul local i-ar fi strâns, poate, în 100 de ani. Faptul acesta, că s-au atras bani europeni, arată că există un anumit grad de pregătire şi de competenţă în administraţia locală”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.