Adrian Ţuţuianu: Volintiru (PNL) e mai rău decât Florin Popescu, e un derbedeu, un venetic, paraşutat de la Bucureşti (audio)
Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a referit la recentele declarații ale preşedintelui PNL Dâmboviţa, Mihail Volintiru, numindu-l pe acesta derbedeu, venetic, paraşutat de la Bucureşti.
Declaraţia a fost făcută, sâmbătă, de Ţuţuianu, la Voineşti, după ce a fost întrebat de jurnalişti cum comentează anunţul făcut de Volintiru că intenţionează să candideze în 2016 la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
”Am spus că nu am să comentez prea mult ce spune domnul Volintiru pentru că dânsul reprezintă un partid mic, de 10%, în judeţul Dâmboviţa, în al doilea rând a preluat tipul de comportament pe care l-am dezavuat timp de patru ani de zile, e mai rău decât Florin Popescu. Calificativul pe care i l-am dat şi i-l dau şi astăzi fără reţinere e de derbedeu. Pe mine nu mă interesează candidaturile din 2016 ci pe mine mă interesează să rezolv, în fiecare localitate, problemele pe care oamenii mi le semnalează, lucruri pe care le aşteaptă de la mine şi pe care eu le-am promis împreună cu colegii mei care sunt primari”, a declarat Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că la alegerile locale va prezenta ce a făcut în timpul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în timp ce Mihail Volintiru ”nu va putea spune că a făcut ceva pentru judeţ”.
”Dacă în 2016 va intra domnul Volintiru la candidatură, eu voi veni să spun ce am făcut pentru acest judeţ şi pentru fiecare localitate în parte, dânsul nu va putea să spună că a făcut ceva pentru acest judeţ”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.
”E un venetic, paraşutat de la Bucureşti în judeţul Dâmboviţa şi care are impresia că aici e un fel de colonie (…). Dâmboviţenii sunt mai deştepţi decât Volintiru care are impresia că dacă are barbă e şi filosof”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.