”Sunt foarte mulţi primari PDL care îmi bat pe la uşă, vreo trei au fost astăzi (marţi, n.r.). Vreau să vă spun că nu am să fac niciodată vreo presiune asupra cuiva să vină în PSD, pentru că cine vine din convingere stă alături de tine şi când e greu, cine vine că l-ai presat fuge la primul necaz”, a spus Ţuţuianu.
Acesta a precizat că îi treatează corect pe toţi primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică.
”Eu încerc să îi tratez pe toţi primarii cu prietenie, cu respect. Cei care vor să se alăture demersurilor noastre sunt bineveniţi, cei care vor să îşi răscumpere greşelile trecutului în acest mod, ca să mă exprim în termeni mai biblici, le dăm iertăciune”, a adăugat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Pe de altă parte, liderul PDL Dâmboviţa, Jean Popescu, susţine că nu va da afară din partid niciun primar.
”Eu sunt împotrivă să dăm vreun primar afară. Probabil că la europarlamentare se vor alege oarecum apele (…). Dacă i-am da afară, i-am face liberi ca pasărea cerului, se pot duce oriunde vor. Aşa că, stau pe creangă, acolo”, a afirmat preşedintele interimar al PDL Dâmboviţa, Jean Popescu.
Primarii care sunt daţi afară dintr-un partid se pot înscrie în altă formaţiune politică fără a-şi pierde mandatul, în schimb dacă pleacă ei, dacă îşi dau demisia, îşi pierd funcţia de primar.