Senatorul PSD de Dâmboviţa Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că vrea să invite cât mai mulţi elevi şi studenţi în vizită la Parlament, să vorbească cu ei despre rolul instituţiei şi despre puterile statului.
”În perioada 2008-2012 eu am dus la Parlament 2.600 de tineri în vizită. Desigur că am purtat şi discuţii despre puterile în stat, despre rolul Parlamentului ca instituţie democratică şi ne-am propus să reluăm această acţiune. Am avut deja trei grupuri la Parlament, transportul este susţinut de parlamentarii PSD de Dâmboviţa, de colegii noştri de la consiliul judeţean şi am stabilit ca şi primarii să organizeze asemenea grupuri, iar accesul la Parlament este asigurat de mine şi de domnul Titus Corlăţean”, a spus Ţuţuianu.
Acesta a adăugat că tinerii sunt interesaţi să meargă în vizită la Parlament, că are solicitări de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Dâmboviţa.
”Vin elevi şi studenţi, mă interesează în special cei care sunt în clasele XI-XII, adică e nevoie să înţeleagă bine care le e locul şi rolul în societatea românească şi care ar trebui să fie comportamentul civic responsabil, studenţi de la Universitatea Valahia Târgovişte. Dar vreau să vă spun că nu am refuzat pe nimeni, a venit de exemplu un profesor de la Ludeşti: domnule, pot să vin şi eu cu copiii mei, clasa a VII-a, a VIII-a? Am spus da. Cei de la Clubul Copiilor de la Pucioasa m-au rugat să îi iau şi pe ei, o să fac asta. Am astăzi elevi de la Liceul Petru Cercel din Târgovişte, mă văd cu ei la grupul parlamentar, după ce au făcut vizita şi s-au documentat cu ghizii de la Parlament. Ideea este ca patru ani de zile să ducem cât mai mulţi tineri la Parlament, să discutăm cu ei şi să încercăm să apropiem tinerii de PSD”, a precizat Ţuţuianu.
Adrian Ţuţuianu este preşedintele PSD Dâmboviţa, a fost senator în perioada 2008-2012, apoi a fost preşedinte al CJ Dâmboviţa, iar acum este senator, preşedinte al Comisiei parlamentar de control al SRL.