Site icon stiriDB

Adrian Ţuţuianu (PSD): E o bătălie între PSD – preşedinte şi sistemul care îl susţine

tutuianu-psd-oprea

E o bătălie între PSD – preşedinte şi sistemul care îl susţine, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Cred că nu vom fi lăsaţi să guvernăm, chiar dacă trecem de evenimentele acestea (…). De fapt, asta e bătălia. E o bătălie între PSD – preşedinte şi sistemul care îl susţine”, a spus Adrian Ţuţuianu.

Întrebat dacă PSD va demara demersuri pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, Ţuţuianu a negat.

”Nu. Suspendarea preşedintelui trebuie să fie o situaţie excepţională. Preşedintele îşi doreşte o suspendare, pe modelul lui Băsescu. Este victimă, l-au înlăturat comuniştii, ciuma roşie şi doreşte să se reîncarce în faţa electoratului şi să îşi consolideze poziţia de eventual candidat unic al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2019”, a susţinut Adrian Ţuţuianu.

Parlamentarul social democrat a subliniat că PSD va rezista şi că are în continuare susţinere importantă din partea populaţiei.

”S-au făcut nişte focus grupuri care ne arată că avem două Românii, adică PSD are în continuare susţinere masivă din partea populaţiei, nu am scăzut în sondajele de opinie, dar există un clivaj total între unii şi alţii (…). Cred că PSD va rezista. Sigur că vor fi unii, am avut câteva exemple zilele astea, cărora li se înmoaie genunchii”, a mai spus preşdintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Soluţia la conflictul existent în societate astăzi nu este strada, dezbaterea trebuie mutată în Parlament, a mai spus Ţuţuianu.

”Cred că soluţia la conflictul existent în societate astăzi nu este strada. Cred că dezbaterea trebuie mutată în Parlament. Parlamentul este organul cel mai legitim, care reprezintă poporul. Cred că preşedintele trebuie să vină şi să dea un mesaj în sensul ăsta. Putem da mesaje diferite, după mine e impardonabil mesajul dat ieri: am încredere în oamenii care sunt în stradă. Acesta nu e un mesaj de preşedinte, un preşedinte trebuie să calmeze societatea, să fie mediator”, a spus Ţuţuianu, care este secretar al Biroului Permanent de la Senat.