Adrian Ţuţuianu, Pro România: Nu există un plan al Guvernului pentru întoarcerea românilor la muncă

Adrian Ţuţuianu, Pro România: Nu există un plan al Guvernului pentru întoarcerea românilor la muncă

Guvernul nu are un plan pentru întoarcerea românilor la muncă, iar dacă activităţile economice nu vor fi reluate în baza unui program bine pus la punct criza economică se va adânci, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Pro România – filiala Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu.

„Nu există un plan al Guvernului pentru întoarcerea românilor la muncă, iar riscurile generate de lipsa unui plan sunt enorme. A fost dat publicităţii săptămâna trecută un raport al Consiliului Fiscal care este condus de domnul Daniel Dăianu, şi atrage foarte serios atenţia cu privire la situaţia economică a României (…). Într-un prim scenariu, economia ar putea scădea cu 4,6%, într-un scenariu mai grav cu 9%”, a afirmat Ţuţuianu.

Acesta a precizat că Pro România va insista pentru luarea măsurilor necesare repornirii activităţilor economice.

„Cred şi astăzi şi Pro România va insista pentru un program articulat de reluare a activităţilor economice, altfel criza se va adânci şi vom asista, aşa cum spune deja FMI, la o criză fără precedent, mai mare decât 2009, o criză la nivelul celei din 1929-1933”, a spus senatorul Adrian Ţuţuianu.