Adrian Ţuţuianu (preşedinte PSD Dâmboviţa): Nu ştiu dacă e nevoie de pact cu PNL, dar nemulţumiri am (audio)

Adrian Ţuţuianu (preşedinte PSD Dâmboviţa): Nu ştiu dacă e nevoie de pact cu PNL, dar nemulţumiri am (audio)

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă e nevoie de un pact de neagresiune şi colaborare cu PNL, la nivel de judeţ, înainte de alegerile europarlamentare, însă are anumite nemulţumiri de colaborarea cu liberalii în Dâmboviţa.

”Vedem. Haideţi să vedem ce ne răspund şi liberalii, ce decizie se ia la nivel central”, a răspuns Ţuţuianu, întrebat dacă e nevoie de un astfel de pact la nivel de judeţ.

Liderul PSD Dâmboviţa a adăugat că e ”nemulţumit în continuare”, după ce PNL a ales să susţină, la nivel de judeţ, foşti membri marcanţi ai PDL în funcţii de conducere la instituţiile deconcentrate.

”Eu cred că în Dâmboviţa este nevoie să clarificăm anumite lucruri pentru că ele nu sunt clarificate. Am preferat mai bine să nu mai discutăm de ele că, altfel, ne mai certam puţin. Sunt nemulţumit în comtinuare, nu se poate să vină domnul Volintiru (Mihai Volintiru, preşedinte PNL Dâmboviţa, n.r.) să îmi spună că eu trebuie să ies în luna septembrie de mână cu domnul Zăvoianu, la Potlogi. Domnul Zăvoianu e fostul candidat al PDL la funcţia de primar, avea câte trei bannere pe fiecare poartă cu el şi cu Florin Popescu”, a susţinut Ţuţuianu.

Preşedintele PSD Dâmboviţa a afirmat că nu este de acord cu numirea în continuare a membrilor PDL în funcţii, în Dâmboviţa.

”Deci nu se poate să mergem în continuare pe aceeaşi logică a aducerii pedeliştilor în faţă, aşezarea lor pe anumite funcţii publice sau punerea lor în anumite poziţii politice care incompatibile cu ce s-a întâmplat în istoria recentă a politicii dâmboviţene. Asta este problema de fond. Oamenii ne-au votat şi pentru ca unii dintre directori să nu mai fie în acele posturi. Nu ne-au votat oamenii ca să îl ducem la Protecţia Consumatorului pe cel de la Titu”, a mai spus liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că proiectul USL trebuie să continue, pentru a putea fi puse în practică promisiunile electorale.

”Eu sper să existe înţelepciune din partea tuturor partidelor politice şi cred că proiectul USL trebuie să continue pentru că oamenii şi-au pus speranţe şi au aşteptări de la noi. Şi mai cred că disputele acestea ţin mai mult de moduri de abordare care sunt personale şi nu de chestiuni de fond”, a afirmat Ţuţuianu.

error: Conţinut protejat !!