Adrian Ţuţuianu (preşedinte PSD Dâmboviţa): Cred că USL trebuie să continue (video)
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că Uniunea Social Liberală trebuie să continue, pentru că ”a fost răspunsul la un regim politic abuziv şi care a creat foarte mult rău românilor”.
Ţuţuianu s-a referit şi la neînţelegerile dintre partidele USL din teritoriu, susţinând că şi acestea se rezolvă prin dialog.
”Uniunea Social Liberală a fost răspunsul nostru la un regim politic abuziv şi care a creat foarte mult rău românilor. Cred că USL trebuie să continue, iar divergenţele care există, la nivel local sau la nivel central, pot fi soluţionate prin dialog. Uneori, sigur, e nevoie de mai multe discuţii, de mai multe runde de întruniri, alteori putem rezolva lucrurile ceva mai repede. Cred că putem găsi împreună soluţii, şi la nivel local şi la nivel central. Vedeţi că liderii partidului au dat acelaşi mesaj: USL este un proiect politic care trebuie să continue”, a afirmat liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.