Adrian Ţuţuianu (preşedinte CJ Dâmboviţa): Sunt două variante pentru reluarea transportului feroviar pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa

Adrian Ţuţuianu (preşedinte CJ Dâmboviţa): Sunt două variante pentru reluarea transportului feroviar pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, că s-au făcut mai multe demersuri la Ministerul Transporturilor pentru redeschiderea transportului de călători pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa.

”Sunt convins că, împreună cu doamna ministru Rovana Plumb (deputat de Dâmboviţa, n.r.), vom finaliza acest subiect în zilele următoare”, a susţinut Ţuţuianu.

”Am văzut acum că răspunde domnul Volintiru (Mihai Volintiru, preşedintre PNL Dâmboviţa, n.r.) la semnalele presei. Este o abureală pe care o promovaţi cu prietenie unii dintre dumneavoastră. Primele demersuri… nici nu ştia Volintiru unde e judeţul Dâmboviţa, prima adresă este cu numărul 4.773 din 20 martie 2013 şi aparţine lui Adrian Ţuţuianu, următoarea din mai 2013, alta din iulie”, a susţinut preşedintele CJ Dâmboviţa, într-o conferinţă de presă.

Acesta a afirmat că au fost făcute şapte sau opt adrese către Ministerul Transporturilor, ultima din ianuarie 2014.

„Am fost la doamna ministru Ramona Mănescu, împreună cu doamna ministru Rovana Plumb, şi am solicitat două lucruri: pe traseul Târgovişte-Fieni-Pietroşiţa, 3 curse dus şi 3 întors şi pe Târgovişte-I.L.Caragiale-Ploieşti Sud, o cursă dus – întors”, a declarat Ţuţuianu.

Acesta a spus şi care sunt variantele pentru redeschiderea celor două rute de transport călători pe calea ferată.

”Două variante au rezultat din discuţiile purtate cu doamna ministru Ramona Mănescu: unu, reintroducerea trenului de către CFR şi, doi, am identificat noi, prin corespondenţă purtată cu societăţile private care lucrează pe zona CFR, o societate cu sediul în Prahova, Transferoviar, care este pregătită să administreze aceste linii. Unde este problema, există un pachet social, o subvenţie care se acordă pentru transportul de călători şi am rugat-o pe doamna ministru să ne spriijine prin redistribirea unei sume, care este foarte mică pentru zona noastră (…). Sunt convins că, împreună cu doamna ministru Rovana Plumb, vom finaliza acest subiect în zilele următoare”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Cele două rute s-au închis din cauză că nu erau profitabile. La mai multe controale s-a constatat că aproape toţi călătorii de pe ruta Târgovişte-Pietroşiţa nu aveau bilet.

”De ce s-au închis cele două linii? Aa participat la o analiză la linii deschise de privaţi, de exemplu pe Bucureşti-Olteniţa valoarea încasărilor a crescut de 10 ori când au intrat privaţi. Asta ne arată nivelul jafului practicat pe transportul de călători în România”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.

error: Conţinut protejat !!