Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a spus, miercuri, la dezbaterea strategiei de dezvoltare a judeţului că municipiul Târgovişte este necondus.
Ţuţuianu, care este şi preşedinte al PSD Dâmboviţa, a adăugat ”inclusiv politic va trebui să gândim ce avem de făcut”.
”Fac o afirmaţie, am mai făcut-o, o fac şi astăzi: municipiul Târgovişte este, la momentul ăsta, necondus. Va trebui să gândim foarte serios, inclusiv politic ce avem de făcut ca acest municipiu să fie condus”, a afirmat Ţuţuianu.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care se vorbea de faptul că municipiul Târgovişte nu are finalizată strategia de dezvoltare, astfel că în strategia judeţului nu au putut fi preluate de acolo direcţii de dezvoltare.
La Târgovişte, după ce Gabriel Boriga şi-a pierdut anul trecut mandatul, primar interimar este viceprimarul Ciprian Prisăcaru (PNL). Celălalt post de viceprimar este ocupat de Cristian Stan (PSD), iar administrator public este Gabriel Cioacă. În Consiliul Local Târgovişte niciun partid nu are majoritate.