Adrian Ţuţuianu despre candidaţii pe care îi sprijină la organizaţia de tineret şi la parlamentare
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a făcut într-o conferinţă de presă referire la candidaţii pe care îi sprijină la alegerile interne din organizaţiile de tineret, femei şi pensionari din judeţ, precum şi la candidaţii din Dâmboviţa la parlamentare.
Întrebat de jurnalişti pe cine sprijină la TSD (Tineretul Social Democrat) Dâmboviţa şi dacă îşi doreşte competiţie şi la preşedinţia organizaţiei de seniori, Ţuţuianu a răspuns că nu favorizează persoane anume, dar că va fi atent ca partidul să aibă echipe competitive. Legat de conducerea organizaţiei, acesta a răspuns că aşteaptă competitori.
”Aştept la nivelul preşedinţiei partidului pe oricine să se înscrie în cursă, pentru că eu cred că un partid care are democraţie internă va construi democraţie şi în societate. Al doilea lucru: şi la seniori şi la femei şi la tineret o să avem probabil mai multe candidaturi şi asta nu face decât să asigure sănătatea partidului. Al treilea lucru: eu nu sprijin persoane individuale în concurenţa asta politică ci mă interesează să avem echipe competitive pentru alegerile din 2016. Şi voi fi atent la componenţa echipelor, adică oameni care au opţiuni politice clare, oameni care au pregătire profesională şi politică adecvată, oameni care ştiu să pună umărul atunci când partidul are nevoie şi nu agreez pe cei care poartă dispute publice într-un mod care este neprincipial, neserios. Nu poţi să-ţi împroşti colegul de partid cu noroi, asta dezavuez, le-am spus-o tuturor”, a afirmat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta a mai spus că până la jumătatea lunii viitoare se vor încheia alegerile interne din PSD Dâmboviţa.
”Până la data de 15 septembrie vom termina alegerile în organizaţiile locale şi apoi vom stabili data conferinţei judeţene. Iniţial o stabilisem pe 2 octombrie, am avut o discuţie cu Liviu Dragnea, mi-a spus că ar dori să o facem mai devreme pentru a ne încadra, să zic aşa, într-o situaţie care e naţională, la momentul acesta sunt 17-18 organizaţii judeţene sau de sector care au avut deja conferinţele. Ne-am gândit noi undeva în jurul datei de 25 septembrie să avem conferinţa judeţeană, data exactă o vom stabili după 20 august pentru că vreau să avem o participare importantă aici: preşedintele partidului, primul ministru, preşedintele Consiliului Naţional, câţiva miniştri, pentru că e un eveniment important pentru noi pe plan local”, a spus Ţuţuianu.
Întrebat cine va candida la parlamentare, în Dâmboviţa, dacă se vor regăsi actualii deputaţi şi senatori, Adrian Ţuţuianu a răspuns: ”nu facem liste de parlamentari anul acesta, eu apreciez că pe liste vor fi toţi cei care vor pune osul la treabă”.