Site icon stiriDB

Adrian Ţuţuianu: Cer Poliţiei să verifice cum au fost scutiţi de la plata a 19.000 m.c. de apă unii cetăţeni din Fieni (audio)

tutuianu-dosar

Sunt mulţi oameni branşaţi la apă, care nu plătesc nimic de ani de zile a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, care a cerut Poliţiei să verifice modalitatea în care, la Fieni, au fost scutiți de plata a 19.000 de metri cubi de apă cetățeni, în anul electoral 2012.

„Cer Poliției să verifice și modalitatea în care, la Fieni, au fost scutiți de plata a 19.000 de metri cubi de apă cetățeni, în anul electoral 2012. Şi vinovat de subiectul acesta este domnul Zarioiu căruia văd că îi ridică unii statuie și a ajuns și un fel de guru al companiei de apă. Şi dacă tot mai discutăm de asta, să trecem şi la Vişan, la Pucioasa, şi să verificăm condițiile în care s-au executat, în anul 2011, lucrări în albia majoră a pârâului Bizdidel, în punctul Malu de Răsună, prin care s-a făcut o priză directă la apa din pârâu, cu niște cheltuieli, cu foarte multe lucruri”, a precizat președintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că va mai veni în faţa presei cu subiecte legate de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) ”pentru că lumea uită trecutul”.

”Promit că vin în fiecare săptămână şi vă mai spun câte ceva, pentru că toată lumea uită trecutul. Şi domnul Vasilescu (Radu Vasilescu, fostul director al CATD, n.r.), ca reprezentant al unei firme, îmi dădea lecţii, cum e cu POS1 (proiect european derulat de compania de apă, n.r.) de apă, fără să se uite în urmă, că am preluat programul în 2013, într-un stadiu, cerd că era undeva sub 20%. Era obligat să gestioneze corect şi îl derula din 2009-2010”, a adăugat Ţuţuianu.

Acesta a mai spus că acţiunea de inventariere a branşamentelor la apă, începută recent de CATD, a fost luată la iniţiativa sa în ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, n.r) Apă, după o discuţie cu primarii din judeţ.

”Operaţiunea de inventariere a contoarelor pentru apă şi canal a branşamentelor a fost decisă prin hotărârea ADI Apă. Deci, eu sunt cel care a promovat subiectul şi spun unii acum că Ţuţuianu nu îi lasă să facă… Eu am promovat proiectul în ADI Apă, după discuţiile făcute cu primarii şi după ce am constatat că sunt foarte mulţi oameni branşaţi la sistemele de apă şi canal de ani de zile care nu plătesc absolut nimic”, a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Conform declaraţiilor recente ale directorului Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, Mircea Constantin, cele mai grave nereguli descoperite până acum prin inventarierea branşamentelor la apă sunt la Titu, unde zeci de blocuri au fost găsite cu contoarele desigilate sau montate invers pentru a scădea consumul real de apă, şi în Târgovişte, în zona unde s-au construit case în spatele stadionului municipal. În cazul de la Târgovişte s-a precizat că locuitorii din zona menţionată nu au plătit consumul de apă de ani de zile, dar că au apometre care nu au fost declarate la compania de apă în momentul când au fost montate şi că vor plăti, probabil şi în funcţie de cât arată aceste apometre.