Adrian Țuțuianu a cerut demisia conducerii Companiei de Apă Dâmbovița

compania-de-apa-tutuianu

Președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a cerut, marți, demisia întregii conduceri a Companiei de Apă Dâmbovița. Este vorba de șapte directori, iar Țuțuianu spune că dacă aceștia nu-și vor da demisia vor fi dați afară.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a precizat că motivul pentru care a cerut demisia conducerii companiei de apă este legat de managementul defectuos, în primul rând derularea proiectului european pe POS 1 Mediu.

”Am făcut dimineaţă (marţi, n.r.) o analiză împreună cu Primăria Târgovişte asupra activităţilor care privesc compania de apă, mai precis am discutat despre contractele de la 1 la 10. Am constat că deşi trebuia să fie făcută recepţia finală la contractul 3 (lucrări în Târgovişte, n.r.) de mai multe luni de zile, lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Am înşeles că a fost desemnat preşedinte al comisiei de recepţie domnul Cimpoacă, a doua zi a intrat în concediu medical. După o lună l-au desemnat pe Hossu Valentin, am înţeles că brusc s-a îmbolnăvit şi el. Deci nimeni nu vrea să îşi asume nicio responsabilitate aici. La celelalte contracte, cum ar fi contractul 4 sau contractele de la Titu am constat de asemenea că anumite proceduri administrative şi juridice nu au fost efectuate. Pe economii am constat că nu s-a decontat până astăzi niciun leu şi nu s-au finalizat proceduri administrative, autorizaţii, lucruri ce ţineau de activitatea companiei în calitate de antreprenor şi că nu s-a făcut absolut nimic pentru a obţine un termen de judecată mai scurt şi a suspenda aplicarea corecţiei financiare, care este importantă”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a precizat că din cauzele enunţate mai sus compania de apă riscă să intre în insolvenţă.

”Toate lucrurile acestea sunt de natură să genereze prejudicii atât de mari încât compania să intre în procedură de insolvenţă. Ca urmare, în calitate de preşedinte al consiliului judeţean, membru ADI Apă le-am cerut astăzi demisia tuturor directorilor din compania de apă. La punctul meu de vedere s-a raliat şi primarul municipiului Târgovişte, care a avut de reproşat, în calitate de acţionar majoritar, şi alte lucruri care ţin de activitatea companiei pe raza municipiului Târgovişte”, a afirmat Ţuţuianu.

Acesta a mai spus că în cazul în care nu îşi vor da demisia, directorii Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa vor fi daţi afară.

Cei şapte directori ai Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa sunt:

Director General: Constantin Mircea
Director General Adjunct: Ţuţuianu Ioan
Director Economic: Poenaru Eugenia
Director Tehnic: Cimpoacă Gheorghe Ninel
Director Comercial: Ponorică Ion
Director Producţie şi Calitate: Babeu Pavel
Director Coordonator Secţii Operaţionale: Hossu Valentin Tiberiu

”La ora 16.00, marţi, este convocat Consiliul de Administraţie al companiei de apă. Vom cere consiliului de administraţie să procedeze la demitere pentru cei care nu şi-au dat demisia şi la numirea unor directori interimari care să gestioneze activitatea companiei până la organizarea procedurilor legale de selecţie a noilor administratori. Nu mai puteam sta pe loc pentru că 31 decembrie este termenul limită pentru subiectele pe care trebuia să le rezolvăm la compania de apă şi orice zi întârziere nu face decât să aducă prejudicii companiei, dar şi judeţului prim imposibilitatea de a accesa apoi fonduri pe Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele CJ Dâmboviţa a dat explicaţii legate de corecţia financiară de la proiectul european implementat de compania de apă şi ce trebuiau să facă cei din conducerea societăţii.

”Corecţia financiară este dată pe contractul 2, nu are legătură cu activitatea actualei administraţii, este de peste 200 de miliarde de lei vechi. Eu le-am cerut să facă ce am făcut şi eu la consiliul judeţean: un material documentar de modificare a OG 15/2014 privind preluarea corecţiilor la bugetul statului, am aşteptat vreo trei săptămâni acel material, deşi făcusem o discuţie cu ministrul Nica, nu s-a făcut la timp, la momentul ăsta nu am cu cine să mai discut. Le-am cerut să meargă la Curtea de Apel de la Ploieşti şi să ceară o preschimbare de teren, motivată de urgenţa generată de executarea silită a companiei pe o sumă care este imensă. Nu au făcut niciun fel de demers”, a susţinut Adrian Ţuţuianu.

În valoare de 140 de milioane de euro, proiectul european derulat de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa vizează modernizarea, extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi canalizare, staţii de epurare în municipiile Târgovişte şi Moreni, precum şi alte patru oraşe Fieni, Titu, Găeşti şi Pucioasa. Proiectul este împărţit în 10 contracte.

Proiectul de extindere şi modernizare a sistemului de alimentare cu apă demarat de Compania de Apă Dâmboviţa va rezolva problema alimentării cu apă şi a canalizării în mediul urban. De noua infrastructură de apă şi canalizare vor beneficia aproximativ 170.000 de dâmboviţeni.

Proiectul a demarat în 2010 şi avea termen iniţial de finalizare decembrie 2014, acesta fiind prelungit cu încă un an.

 

error: Conţinut protejat !!