Site icon stiriDB

Acţiune de ecologizare a Peşterii Ialomiţei şi a traseelor turristice de la Padina-Peştera

ecologizare-munte-voluntari

Câteva zeci de persoane, voluntari şi angajaţi ai unor instituţii publice din judeţul Dâmboviţa, vor participa, în perioada 22-23 octombrie, la o acţiune de ecologizare a Peşterii Ialomiţei şi a traseelor turistice de la Padina-Peştera.

”La această acţiune vor participa voluntari şi angajaţi ai instituţiilor organizatoare, care vor ecologiza zonele menţionate, sperând ca acest exemplu, sa fie urmat şi de cei care lasă în natură tot felul de materiale care nu sunt biodegradabile şi poluează mediul înconjurător. Astfel de iniţiative, pe lângă menirea de protejare a naturii, au rolul de a sensibiliza turiştii, care ajung în număr tot mai mare în zona dâmboviţeană a Masivului Bucegi, cu privire la necesitatea ocrotirii mediului şi conservării resurselor naturale şi a biodiversităţii”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, instituţie care administrează Peştera Ialomiţei.

Acţiunea de ecologizare este susţinută de Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte, Serviciul Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa, instituţii subordonate Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Primăria Moroieni, Alpin Club ”Pro-Mont” Bucureşti, Asociaţia Turistică ”Peştera Padina”.

”Sperăm ca în viitor şi alţi parteneri se vor alătura administraţiilor  publice locale pentru activităţi de salubrizare şi protecţia mediului”, se mai precizează în comunicatul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte.