Site icon stiriDB

Accident pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte, opt persoane transportate la spital

 

Opt persoane au ajuns la spital, rănite într-un accident petrecut joi pe DN 71 Bucureşti-Târgovişte, pe raza localităţii dâmboviţene Ilfoveni, după ce un conducător nu a acordat prioritate, a intrat în coliziune cu altă maşină care a fost proiectată într-o maşină ”Şcoală”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

Circulaţia nu a fost blocată, imediat după accident, în zonă s-a circulat pe o singură bandă de mers.

”Un conducător auto nu  acordat prioritate la pătrunderea pe DN 71 dintr-un drum lateral, respectiv de pe DJ 711B dinspre Racoviţa, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar pe DN 71, iar acesta din urma a fost proiectat într-un autoturism ‘Şcoală”’, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae.

Conform sursei citate, în accident au fost rănite opt persoane, erau conştiente, rănite uşor şi au fost transportate la spital.