Site icon stiriDB

Accident în lanţ pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti, în zona Dărmăneşti se circulă pe un singur fir de mers

Patru autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident în lanţ pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti, o persoană a fost rănită şi se circulă pe un fir de mers în zona localităţii Dărmăneşti, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.

Conducătorul unei autocisterne nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autotractorul care circula în faţa sa, a intrat în coliziune cu acesta, iar autotractorul a fost proiectat în alte două autovehicule acre erau în faţa sa.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a şoferului autocisternei, în vârstă de 31 de ani.

Conform IJP Dâmboviţa, cisterna implicată în accident transporta combustibil, dar nu sunt probleme, acesta nu s-a scurs pe carosabil.

Un sens de mers în zona unde a avut loc accidentul este blocat, se circulă alternativ pe celălalt sens, iar poliţiştii aflaţi la faţa locului dirijează circulaţia.