Fostul deputat Florin Popescu, condamnat definitiv la doi ani închisoare cu executare
Fostul deputat Florin Aurelian Popescu a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a cerut zeci de tone de pui grill pe care le-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012.
Un complet de cinci judecători de la instanța supremă a respins apelul declarat de Florin Aurelian Popescu și a menținut decizia de condamnare dată în decembrie 2015.
În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în 2012, Florin Popescu, folosindu-și influența și autoritatea ce decurgeau din funcțiile de președinte al unui partid politic, organizația județeană Dâmbovița, și vicepreședinte al aceleiași formațiuni politice la nivel național, l-a determinat pe un denunțător să-i remită mai multe foloase necuvenite.
„Acestea au constat în cantitatea de 60.992 kg pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetățenilor din județul Dâmbovița, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioadă, Florin Popescu a candidat și el pentru obținerea unui nou mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița”, declară anchetatorii.
Procurorii au constatat că, în martie 2012, un intermediar i-a transmis denunțătorului că se apropie alegerile locale și trebuie să dea filialelor locale ale partidelor politice importante câte 250.000 euro.
„Denunțătorul i-a răspuns că suma este prea mare, fiind dispus să dea cel mult câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important. La sfârșitul aceleiași luni, Florin Popescu, care la alegerile locale desfășurate în iunie 2012 a candidat pentru un nou mandat în funcția de președinte al CJ Dâmbovița, a organizat mai multe ședințe la sediul partidului, la care au participat atât persoane desemnate să coordoneze campania electorală în colegiile stabilite la nivelul județului, cât și candidații acestei formațiuni politice la funcțiile de primar. Cu acele ocazii, el le-a comunicat că, în perioada următoare, le va trimite alimente pentru a le distribui în scop electoral cetățenilor din localitățile unde își depuseseră candidaturile”, susțin anchetatorii.
DNA precizează că, în acest sens, în martie 2012, Florin Popescu s-a deplasat la sediul firmei denunțătorului, căruia i-a cerut o cantitate de circa 50.000 — 60.000 pui grill (60 — 80 tone), precizându-i că o va distribui cetățenilor în scop electoral, lucru cu care acesta a fost de acord.
„S-a stabilit, în continuare, ca acea cantitate de pui să fie depozitată în camerele frigorifice ale unei alte societăți comerciale. În 5 aprilie 2012, mai multe persoane trimise de Florin Popescu au încărcat în microbuze și transportat la diferite locații întreaga cantitate de pui grill. Ulterior, toate produsele primite au fost ambalate în pachete și distribuite, în scop electoral, simpatizanților din localitățile în care membrii aceluiași partid candidau la funcția de primar”, mai declară DNA.
În 25 aprilie 2014, procurorii au dispus instituirea sechestrului și notarea ipotecară, până la concurența sumei de 485.500 lei, asupra a două imobile ce aparțin deputatului, situate în Târgoviște, județul Dâmbovița.
În cazul lui Florin Popescu, DNA a solicitat Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului, însă cererea a fost respinsă. Deputatul Florin Popescu le-a cerut atunci colegilor săi să nu îl considere un pericol public, argumentând că nu s-a opus bunului mers al Justiției.
La începutul lunii martie, el a demisionat din Parlament.