Filmul spectacolului ”Dracula-istorie şi adevăr” va fi lansat la Târgovişte şi dedicat actorului George Alexandru

dracula

Filmul spectacolului ”Dracula – istorie şi adevăr” va fi lansat săptămâna viitoare, la Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, şi va fi dedicat actorului George Alexandru.

Spectacolul a fost realizat cu ocazia celei de-a doua ediţii a Festivalului Medieval Dracula – Târgovişte 2015.

”Filmul este dedicat marelui actor şi prieten George Alexandru care, într-unul dintre ultimele sale materiale filmate, a interpretat magistral rolul burgmeisterului Braşovului, personaj ce întruchipează un întreg sistem de intrigi, corupţie şi aservire intereselor meschine ale mai marilor Europei şi care ani de zile a stat împotriva “Fiului Dragonului”. În iunie 2015, Jorjacu’ a predat tinerilor actori şi cascadori din Asociaţia Culturală „Lupii Albi” ultima lecţie de actorie şi de viaţă”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra Târgovişte.

În document se mai spune că la premiera filmului spectacolului ”Dracula – istorie şi adevăr” vor participa şi colegi de la Teatrul Nottara ai marelui actor, care se vor alătura, în aducerea acestui omagiu, târgoviştenilor de la Tony Bulandra, autorităţilor locale şi judeţene, fanilor şi prietenilor din Târgovişte. Premiera va avea loc, joi, 18 februarie 2016, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra.

Filmul spectacolului ”Dracula – Istorie şi Adevăr”, realizat de Asociaţia Culturală „Lupii Albi” la iniţiativa Primăriei Municipiului Târgovişte şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa este cel de-al treilea film – spectacol, ce îl are în prim plan pe marele voievod Vlad Ţepeş – Dracula.

După ”Vlad Voievod Drăculea” din iunie 2014, spectacol ce aduce în prim plan cele mai importante momente din luptele cu otomanii ale voievodului valah, în septembrie 2015 a urmat ”Dracula – reîntoarcerea”, un film – spectacol care prezintă o perioadă de pace la Curtea Valahiei, precum şi elemente esenţiale în descoperirea caracterului marelui voievod. Justificări emoţionale ale atitudinii sale faţă de nedreptate, hoţie şi trădare se regăsesc mai accentuate în cel de-al treilea film, ”Dracula –istorie şi adevăr”.

Din distribuţie fac parte mari nume ale scenei româneşti, care şi-au unit forţele pentru a da naştere unui gen de spectacol mai greu de realizat în România, dar care motivează deopotrivă artiştii şi spectatorii, renăscând în fiecare respectul pentru istoria neamului. Carmen Tănase, George Alexandru, Bogdan Jianu, Ioan Isaiu, Vlad Miriţă, Ioana Picoş, Liviu Cheloiu, Antonia Ionescu, Bogdan Farcaş, Ioana Farcaş şi Sebastian Bălăşoiu deschid lista celor peste 150 de actori, cascadori, ingineri de sunet şi lumini, costumieri, recuziteri, pirotehnişti şi tineri voluntari, care au contribuit la reuşita spectacolului ”Dracula – istorie şi adevăr” şi, implicit, la realizarea filmului acestui spectacol.

”În regia şi scenariul lui Bogdan Jianu, cel ce interpretează şi rolul voievodului valah, filmul urmează adevărul istoric, motivaţiile politice şi interesele meschine ale oponenţilor săi care, după încercări eşuate de a-l învinge în lupte, au recurs la minciuni şi comploturi ce au dus la denigrarea domnitorului”, se mai arată în comunicatul Teatrului Tony Bulandra.

error: Conţinut protejat !!