Fostul viceprimar al oraşului Titu, Vlad Oprea, va candida pentru funcţia de primar
Fostul viceprimar al oraşului Titu, Vlad Oprea, va candida pentru funcţia de primar în Titu. Oprea spune că îşi doreşte ca la alegerile locale oamenii tineri să fie scoşi în faţă.
Iniţial în mass media a apărut informaţia că Vlad Oprea o să candideze din partea PSD, partid al cărui membru este, iar organizaţia locală din Titu a infirmat ulterior acest lucru.
”Vreau ca alegerile locale să îi scoată în față pe oamenii tineri, cu realizări profesionale reale, pentru că ei sunt cei care trebuie să se implice. Doar astfel, comunitățile noastre se pot dezvolta rapid. Totodată, este necesar să fim pregătiți să accesăm cât mai multe fonduri din noul exercițiu financiar european”, susţine Vlad Oprea.
Acesta mai spune, într-o postare pe facebook, că ”orașul Titu are nevoie de implicarea tinerilor în politică, pentru dinamism și o nouă perspectivă! Rezultatul scrutinului de anul acesta trebuie să aducă urbei noastre un Consiliu Local funcțional, credibil, și reprezentativ”.
Postarea se încheie cu #MaiBinePentruTITU.
Ne aflăm la începutul unui an deosebit de important, nu doar pentru politicieni, ci pentru toți cetățenii acestei țări….
Posted by Vlad Oprea on 11 Ianuarie 2016