Ministrul Transporturilor: Anul viitor va începe construcţia unui sediu nou al RAR Dâmboviţa
Construcţia unui nou sediu al Registrului Auto Român (RAR) din Dâmboviţa va începe anul viitor, pe terenul fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte, a anunţat, joi, ministrul Transporturilor, Iulian Matache.
”Documentaţia este aproape gata, urmează ultimele avize şi acorduri de luat de la autorităţile locale, sperăm noi ca în prima jumătate a lunii octombrie să ridice RAR pe SEAP documentaţia de licitaţie, iar până la sfârşitul anului, sigur, respectând procedurile şi termenele de contestaţie, după caz, începând după 1 ianuarie, de când se va putea lucra efectiv, să putem începe construirea noului sediu. Aţi văzut condiţiile în care lucrează acum colegii noştri de la RAR: spaţii mici, clădire foarte veche”, a spus ministrul Transporturilor, Iulian Matache, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa.
Acesta a mers şi în zona unde se va construi noul sediu RAR, la Târgovişte. Costul investiţiei este de aproximativ 1,8 milioane de euro, bani ce provin din bugetul RAR.