Iohannis, la Târgovişte: Ideea că toţi trebuie să ştim de toate şi să fim buni la toate e depăşită

discurs-iohannis-2

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea anului şcolar, la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, că ”ideea că toţi trebuie să ştim de toate şi trebuie să fim buni la toate este depăşită”.

Iohannis a vorbit despre viziunea asupra sistemului de învăţământ. Preşedintele a subliniat că, în opinia sa, ceea ce contează nu este atât cantitatea informaţiilor, cât capacitatea lor de a asigura un fundament de cunoştinţe şi valori. Klaus Iohannis a vorbit şi despre opţiunile pe care le au elevii şi cum este promovată performanţa şi meritocraţia.

”Orice elev trebuie să aibă opţiuni de parcurs. Ideea că toţi trebuie să ştim de toate şi trebuie să fim buni la toate este depăşită şi neproductivă în lumea de azi”, a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele a spus că a venit la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte la deschiderea anului şcolar pentru că îl consideră un exemplu de performanţă.

”Am ținut să marchez acest moment alături de elevii și profesorii de la Colegiul Economic „Ion Ghica” pentru că îl consider unul dintre exemplele de performanță, conectare cu realitatea și inițiativă. Țin să vă felicit în acest sens. Nu mă refer doar la faptul că 94% dintre elevii de aici au promovat sesiunea trecută examenul de bacalaureat, că 85% continuă în învățământul universitar și 90% dintre absolvenții de școală profesională se integrează pe piața muncii. Am în vedere și un alt aspect: modul în care a fost gândit și organizat învățământul aici poate fi o sursă de inspirație pentru o viziune asupra întregului sistem”, a spus Iohannis.

Preşedintele a mai spus, despre ce ar trebui să înveţe elevii la şcoală, că nu ar trebui să conteze cantitatea informațiilor, ci capacitatea lor de a asigura un fundament de cunoștințe și valori, de a pregăti drumul în viață al celor care ies de pe băncile școlilor.

discurs-ministrul-invatamantului-campeanu

La eveniment a fost prezent şi ministrul Educaţie, Sorin Câmpeanu. Discursul acestuia a fost unul greoi, tangent pe alocuri cu limbajul de lemn.

”Prezentul impune tot mai acut necesitatea construcţiei solide a unui sistem educaţional care să îi permită subiectului educaţiei, copilul, să îşi dezvolte competenţe fundamentale (…). Principiul de bază al educaţiei contemporane este acela al parteneriatului. Implicată activ în procesele evolutive ale societăţii cunoaşterii, şcoala este elementul de referinţă al relaţiei parteneriale de tip educaţional, rolul său fiind acela de a consolida şi forma competenţe şi nu de a oferi, ca odinioară, informaţie, mai mult sau mai puţin ştiinţifică”, a spus Câmpeanu.

Ministrul Educaţiei a vorbit şi despre evaluarea competenţelor profesionale.

public

”Prin adecvarea politicilor educaţionale naţionale la principiile politicilor sociale şi europene, Ministerul Educaţiei depune eforturi susţinute penru a depăşi stadiul de măsurare a competenţei echivalate cu ‘ce ştii’. Acest factor trebuie depăşit. Obiectivul evaluării procesului educaţional trebuie să fie acela al măsurării gradului de aplicare a unui nivel de competenţă echivalat, dacă vreţi, cu ‘ce şi cât faci din ce poţi să faci”, a mai spus Sorin Câmpeanu.

”Dragi elevi, dincolo de competenţele cheie, învăţaţi să deveniţi oameni! Puteţi pune totul sub semnul întrebării, puteţi face greşeli, dar să nu renunţaţi niciodată la a vă dori succesul. Nu puteţi culege roadele, dacă nu semănaţi seminţele. Deci, fiţi creativi, chestionaţi-vă profesorii, schimbaţi tiparele, pentru că puteţi face acest lucru!”, şi-a încheiat discursul de la deschiderea anului şcolar ministrul Sorin Câmpeanu.

autoritati-locale-tutuianu-stan-prefect

La deschiderea anului şcolar de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” au mai fost prezenţi prefectul Ioan Marinescu, preşedintele CJ Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, primarul interimar al Târgoviştei Cristian Stan, arhiepiscopul Târgoviştei – Nifon, parlamentari de Dâmboviţa, rectorul Universităţii Valahia – Călin Oros, alte oficialităţi locale, profesori, elevi, părinţi.

florin-popescu-leo-badea

error: Conţinut protejat !!