ANM: Cod Galben de caniculă în intervalul 18-20 iulie

ANM: Cod Galben de caniculă în intervalul 18-20 iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, două atenționări Cod Galben de caniculă, valabile în următoarele trei zile, la început, respectiv sâmbătă, în județe din vest și sud-vest, iar duminică și luni în întreaga țară.

Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de sâmbătă, 18 iulie, vremea va fi călduroasă în toată țara, caniculară în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi maxime de 36-38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși local pragul critic de 80 de unități.

De asemenea, duminică, 19 iulie, și luni, 20 iulie, valul de căldură se va intensifica și va cuprinde toată țara. Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 — 36 de grade și local se vor atinge 37 — 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a teritoriului.

La Târgovişte, vineri temperaturile sunt între 16 şi 32 grade Celsius. În weekend maxima va urca la 32-33 de grade Celsius.

error: Conţinut protejat !!