Compania de apă Târgovişte: Conductele de azbociment din Târgovişte vor fi înlocuite anul acesta

Compania de apă Târgovişte: Conductele de azbociment din Târgovişte vor fi înlocuite anul acesta

Conductele de apă realizate din azbociment vor fi înlocuite, în Târgovişte, până la sfârşitul anului, a declarat, joi, pentru stiriDB, directorul Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD), Mircea Constantin.

La acest moment sunt astfel de conducte de azbociment, vechi de 30-40 de ani, pe străzile Tudor Vladimirescu şi Unirii din micro 6, Târgovişte, pe distanță de 6-7 km.

Azbocimentul este un material considerat cancerigen şi interzis în România din 2007.

”Se construiesc alte reţele noi de apă, din polietilenă. Proiectul este în execuţie, se face recepţia lucrărilor. Noi am făcut o primă discuţie cu antreprenorul care a executat lucrarea, i-am spus ce observaţii avem şi cam până la sfârşitul lunii august antreprenorul să remedieze ce observaţii am avut noi şi să se treacă din nou la recepţia lucrărilor, astfel încât, să zicem, în septembrie-octombrie să furnizăm apă pe reţelele noi”, a precizat directorul CATD, Mircea Constantin.

Întrebat dacă vor mai rămâne conducte de apă din azbociemnt în Târgovişte, directorul CATD spune că nu.

”Noi zicem că nu. Şi să vă spun de ce noi zicem că nu: o parte din lucrări, cam două treimi din lucrări care sunt acum în Târgovişte nu sunt gestionate de CATD, sunt făcute prin Palnul Integrat de Dezvoltare Urbană, PIDU”, a spus directorul CATD, Mircea Constantin.

Acesta a precizat că nu va fi spart asfaltul când se va cupla în sistem reţeaua modernizată de apă.

”Nu se va mai sparge asfaltul (când se trece pe noua reţea, n.r.), numai dacă vor mai fi avarii, ştiu eu… dacă sunt defecte ascunse ale lucrărilor noi. Reţelele au anumite tipuri de cuplări, sunt zone prevăzute pentru aşa ceva”, a afirmat directorul CATD, Mircea Constantin.

error: Conţinut protejat !!