Consiliul Județean Dâmbovița vă invită la Padina Fest (P)

Consiliul Județean Dâmbovița vă invită la Padina Fest (P)

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Asociația „Padina Fest”  vor organiza în perioada 23 iulie – 26 iulie 2015, pe Platoul din Lunca Padinii, Masivul Bucegi, o nouă ediţie a Festivalului „Padina Fest”.

Padina Fest ajunge la a 6-a ediție, păstrându-și astfel promisiunea de a deveni un festival de tradiție în mijlocul muntelui.

În ziua de joi, 23 iulie, vor deschide scena Padina Fest artiști debutanți, câștigători la diverse concursuri de new comers.

În seara de vineri, 24 iulie, veți trăi una dintre cele mai originale spectacole de muzică rock, iar pentru sâmbătă programul include o manifestare complexă în ce privește stilurile muzicale.

Camerata Muntenia va oferi, alături de Corul “Valahia Cristiana” al Arhiepiscopiei Târgovişte, un concert de zile mari în ziua de sâmbătă, 25 iulie, când va avea loc inaugurarea și redeschiderea Peșterii Ialomița, investiție realizată prin proiectul ”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnice pentru creșterea potențialului turistic al peșterii Ialomiței din masivul Bucegi, județul Dâmbovița”, proiect implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013 și care a urmărit dezvoltarea durabilă a zonei montane din județul Dâmbovița prin creșterea gradului de atractivitate turistică a Peșterii Ialomiței.

Fanii Padina Fest vor descoperi la această ediție diverse puncte de atracție care le vor umple în mod plăcut timpul dintre concertele programate. Fiecare seară de festival se va încheia cu un after party într-o atmosferă aparte!

Vă invităm, așadar, să participaţi la concertele şi spectacolele organizate în Lunca Padinii din munţii Bucegi, unde distracția și voia bună vă vor ține companie pe parcursul celor 4 zile de festival!

banner-padina-fest

error: Conţinut protejat !!