Adriean Budoiu (primar Fieni): Suntem într-o situaţie disperată cu patronii escroci
Primarul oraşului Fieni, Adriean Budoiu, a vorbit, luni, la dezbaterea privind accesarea fondurilor europene, la care a fost prezent şi ministrul de resort, Marius Nica, despre problema creată de insolvenţa firmelor care execută lucrări autorităţilor care au proiecte cu bani europeni.
”Unii beneficiari ai fondurilor europene sunt condamnaţi să treacă în 2016, dacă nu şi în 2017 şi o să plătească la corecţii să se sature beneficiarii atâta timp cât Legislativul din această ţară, de ani de zile nu îşi face treaba. Sunt situaţii în care firmele intră în insolvenţă şi legea prevede ca eu, de bună credinţă, să mă ţină captiv lângă el mult timp. Nu mă lasă să reziliez contractul Sunt situaţii când, şi mi s-a întâmplat şi mie, am primit de la ANAF o somaţie ca toţi banii pe care aveam să îi plătesc unei firme să îi direcţionez acolo. Contractul era în curs de executare. Păi în momentul când i-am zis executantului că el trebuie să îşi facă treaba, iar eu să plătesc banii, pe care el trebuie să îi ia, ANAF-ului, a plecat. Ca să rezolv această problemă mie îmi trebuie luni, ani de zile să mă judec. Noi suntem într-o situaţie disperată cu aceste firme care chinuie poporul ăsta. Mandatele astea de patru ani, dacă ai noroc de două firme de genul ăsta s-a dus dracului”, a spus Adriean Budoiu.
Edilul din Fieni s-a referit şi la patronii escroci, care câştigă proceduri de achiziţie, eventual iau bani pe lucrări apoi bagă firmele în faliment.
”Eu ştiu că se lucrează la o bază de date a firmelor care au provocat astfel de situaţii, urmând ca ele să aducă un anume cazier când participă la licitaţie. E foarte bine. Dar bine ar fi să se constituie o bază de date cu patronii escroci care îşi fac o firmă, te-a terminat. Mâine îşi face alta, termină pe altul. Şi tot aşa. E o profesie a patronilor escroci care prosperează pe zi ce trece din banul public, iar autorităţile locale sunt puse la zid cu corecţii”, a mai spus primarul oraşului Fieni, Adriean Budoiu.
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a susţinut că se va rezolva parţial această problemă prin modificarea criteriilor de achiziţie, astfel ”preţul cel mai mic” la adjudecarea unor componente ale proiectelor pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 ar putea fi exclus în unele cazuri şi înlocuit cu criterii tehnice, economice.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa a organizat, luni, la Târgovişte, o dezbatere pe tema accesării fondurilor europene pe exerciţiul financiar 2014-2020. Au fost prezenţi ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, primari, parlamentari, reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate oportunităţile de finanţare a Programului Operaţional Regional, Programul Operaţional Capital Uman, program Operaţional Infrastructură Mare şi Program Naţional de Dezvoltare Rurală.