Primăria Târgovişte a înfiinţat o direcţie de management a proiectelor europene
Primăria Târgovişte a înfiinţat o nouă direcţie, care să se ocupe de accesarea de noi fonduri europene, precum şi de implementarea proiectelor cu finanţare europeană existente.
Consilierii locali din Târgovişte au aprobat, joi, noua organigramă a primăriei ce prevedea şi această structură. Au votat împotrivă consilierii PNL, care au argumentat că nu e cazul să se angajeze 11 noi persoane şi că modificările de organigramă ar trebui să fie făcute de un primar ales, nu de unul interimar.
Cristian Stan le-a replicat că acum sunt probleme cu derularea fondurilor europene, că angajaţii instituţiei nu au făcut faţă şi nu s-au descurcat bine în implementare, dovadă corecţiile financiare, iar că angajarea a 11 persoane este pe deplin justificată.
”Situaţia, în momentul de faţă, este următoarea: o parte din personalul care lucrează pe aceste proiecte cu finanţare nerambursabilă este încadrat la Direcţia Tehnică, o altă parte este încadrat la Direcţia Urbanism. Cred că este o modalitate greoaie, ineficientă de a implementa şi de a urmări implementarea unor proiecte cu finanţare nerambursabilă care, la nivelul Primăriei Târgovişte, se cifrează la valoarea de 369 de milioane lei. Este o sumă imensă, o sumă care necesită o structură proprie de gestionare şi coordonare”, a precizat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.
Noua structură are denumirea Direcţia Management Proiecte şi va avea 27 de posturi: două funcţii publice de conducere,15 funcţii publice de execuţie şi 10 funcţii contractuale de execuţie, pe durată determinată. Conducerea primăriei a anunţat că Direcţia Management Proiecte va prelua angajaţi care se ocupă de proiecte europene şi care activează în cadrul direcţiilor Tehnice şi de Urbanism şi, de asemenea, vor fi înfiinţate 11 posturi noi.
”În perioada 2007-2014 avem corecţii financiare de 100 de miliarde de lei vechi (10 milioane de lei, n.r.). Totodată există în programul operaţional 2014-2020 o axă dedicată municipiilor reşedinţă de judeţ şi alte câteva axe care pot fi accesate şi care trebuie să fie accesate de municipiul Târgovişte şi cred că este vital pentru acest oraş să avem o echipă de accesare, implementare, urmărire a proiectelor europene pentru perioada următoare. Nu vreau ca pe proiectele europene care urmează să fie accesate de această nouă structură organizatorică să mai avem asemenea corecţii financiare. Acum avem 23 de contracte cu finanţare europeană semnate, 10 dintre aceste contracte sunt supuse corecţiilor financiare, unele contracte au mai multe corecţii. Astfel, la momentul de faţă avem 23 de contracte semnate şi 22 de sancţiuni financiare aplicate”, a mai spus primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.