Primăria Târgovişte: Lucrările pe str. Unirii şi T. Vladimirescu, gata într-o lună

unirii-3

Bulevardul Unirii din Târgoviște, iunie 2015

Lucrările la principalele artere de circulaţie din micro 6 din Târgovişte, Unirii şi Tudor Vladimirescu, vor fi gata într-o lună, a anunţat, joi, într-o emisiune televizată, primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.

Străzile din micro 6 Târgovişte sunt sparte de peste un an de zile, timp în care pe niciuna din arterele principale ale cartierului nu s-a reuşit asfaltarea, iar circulaţia se desfăşoară, cu dificultate, pe un sens din partea carosabilă.

În micro 6 se efectuează lucrări în cadrul unui proiect european de modernizare a infrastructurii.

”La PIDU A (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, zona A, n.r.), în micro 6, din păcate, constructorul nu a înţeles că trebuie să se mobilizeze foarte, foarte bine pentru a reuşi să finalizeze acest proiect. Stăm cu două străzi foarte importante din Târgovişte, şi regret acest lucru, practic, în construcţie de foarte mult timp, de vreo lună şi jumătate. Este vorba de Bulevardul Unirii şi strada Tudor Vladimirescu. Astăzi (joi, n.r.) s-au finalizat lucrări pe Tudor Vladimirescu, pe unul din sensuri, fără stratul de uzură bineînţeles. Vom intra pe Bulevardul Unirii, unde au existat probleme şi cu reţelele de apă. Sperăm ca în două-trei săptămâni, o lună, să finalizăm şi Bulevardul Unirii şi strada Tudor Vladimirescu şi atunci lucrurile vor sta un pic diferit, mă refer la confortul în trafic pentru că este foarte important”, a declarat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, joi, la emisiunea Riposta, moderată de Marius Dumitrache la Columna TV.

str. Tudov Vladimirescu din Târgoviște, iunie 2015

str. Tudov Vladimirescu din Târgoviște, iunie 2015

Primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, s-a referit şi la motivul problemelor de la proiectele europene derulate în municipiu: întârzierea nejustificată a lucrărilor.

”Ce se întâmplă în momentul de faţă în Târgovişte vizavi de aceste proiecte europene e rezultatul mai ales al faptului că nu s-au finalizat la termen. Vor începe lucrările şi la şoseaua de centură, va fi un disconfort important în trafic şi din această cauză. Dar, repet, n-ar fi trebuit să ne găsim în anul 2015 în situaţia să nu finalizăm niciunul din aceste proiecte. Centura trebuia finalizată din 2012, Complexul de nataţie de anul trecut, la fel şi PIDU-rile sunt întârziate. Deci, dacă s-ar fi reuşit finalizarea lor la termen nu am fi avut ceea ce avem în momentul de faţă în Târgovişte ca şi lucrări. Dar mai avem puţin de suportat şi eu cred că rezultatul va fi unul foarte pozitiv. Nu cred că am preluat frâiele administraţiei publice într-o perioadă optimă, ca să spun aşa. Sunt probleme foarte multe, sunt chestiuni pe care trebuie să le rezolvăm, a trebuit să ne adaptăm pe parcurs, am reuşit câteva lucruri importante”, a precizat Cristian Stan.

Pe sensul pe care se poate circula pe Bulevardul Unirii s-a spart carosabilul, transversal, în mai multe zone, din cauza unor probleme la reţeaua de apă, iar şoferii îşi strică maşinile în şanţurile lăsate neacoperite.

unirii-2

Bulevardul Unirii din Târgoviște, iunie 2015

În luna martie, conform unui raport al Primăriei Târgovişte, PIDU A era realizat în proporţie de 35%.

Au trecut cinci ani de la semnarea contractului de finanţare şi mai bine de an de când s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea proiectului PIDU A este de 75,8 milioane de lei. Finanţarea este asigurată în proporţie de 80,4% de fonduri europene, 17,6% de la bugetul de stat şi 2% contribuţia Primăriei Târgovişte.

Lucrările sunt executate de Delta ACM 93 SRL şi Verta Tel SRL.

tudor-vladimirescu-2

str. Tudov Vladimirescu din Târgoviște, iunie 2015

Proiectul de finanţare a fost semnat în septembrie 2010, la Târgovişte, de ministrul de la acea vreme al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Contractul pe zona A PIDU prevede lucrări în micro 6 din Târgovişte de reabilitare străzi, reţele de iluminat public şi fibră optică, reţele de apă-canal. De asemenea proiectul prevede realizarea de piste pentru biciclişti, în lungime de opt kilometri, 12 staţii de transport public, patru spaţii de joacă, şase hectare de amenajare teren spaţii verzi. Totodată vor fi realizate 1.900 de locuri de parcare.

În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte (PIDU A şi B) beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei.

unirii-1

Bulevardul Unirii din Târgoviște, iunie 2015

error: Conţinut protejat !!