PSD Dâmboviţa a anunţat candidaţii de primar pentru oraşele şi municipiile din judeţ
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, marţi, care sunt candidaţii partidului pentru funcţia de primar de oraşe şi municipii din judeţ la alegerile locale de anul viitor.
La Târgovişte candidat este actualul primar interimar Cristian Stan, la Moreni actualul primar Constantin Dinu, la Titu, la fel, primarul în funcţie Traian Niculae, la Găeşti au fost anunţate ca posibile propuneri două nume: Fănuţ Costea şi Cristin Iacobuţă.
Legat de Primăria Pucioasa, Ţuţuianu a spus că era variantă de candidatură Gheorghe Ana, dar în urma demisiei din funcţia de viceprimar al Pucioasei a surorii acestuia ”candidatura lui Ana Gheorghe nu ar mai fi credibilă pentru electorat”.
La Răcari, Ţuţuianu a precizat că partidul are o propunere, dar o mai studiază.
Legat de Fieni, Ţuţuianu a precizat că partidul nu are un candidat stabilit, dar că el ”vrea neapărat să câştige alegerile la Fieni”.
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a mai vorbit şi despre candidatura sa la consiliul judeţean la alegerile viitoare, precum şi despre colaborarea cu UNPR la locale.