Funcţionar al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reţinut pentru mită
Un consilier în cadrul Compartimentului Transport și Siguranța Circulației al Consiliului Județean Dâmbovița a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce i s-a organizat un flagrat pentru luare de mită.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează, printr-un comunicat de presă, că a primit de la Parchet înştiinţarea despre reţinerea funcţionarului respectiv.
”Ca urmare a informării noastre privind reținerea, la data de 30.04.2015, pentru 24 de ore a domnului Ungureanu Sorin Silviu, consilier în cadrul Compartimentului Transport și Siguranța Circulației al Consiliului Județean Dâmbovița, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a dispus: suspendarea din funcția publică de consilier la Compartimentul Transport și Siguranța Circulației din cadrul Direcției Generale Infrastructură Locală a persoanei menționate, de îndată ce măsura arestării preventive va fi dispusă de către instanța de judecată”, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.
În document se mai arată că au fost luate şi alte măsuri.
”Înlocuirea tuturor funcționarilor publici cu atribuții de control, cu activitate mai îndelungată, cu alte persoane din aparatul de specialitate al CJD, indiferent de domeniul de activitate; retragerea atribuțiilor de coordonare a Compartimentului Transport și Siguranța Circulației – exercitate de domnul Jean Cârstoiu, director general adjunct al Direcției Generale Infrastructură Locală, și desemnarea, în condițiile legii, a unui alt responsabil cu aceste atribuțiuni”, se mai spune în comunicatul CJ Dâmboviţa.