Decizie surprinzătoare a PSD Titu: se cere schimbarea viceprimarului Vlad Oprea

vlad oprea primar titu

Traian Niculae si Vlad Oprea

Decizie surprinzătoare a PSD Titu care retrage sprijinul acordat viceprimarului oraşului, Vlad Oprea, şi cere, la propunerea edilului Traian Niculae, schimbarea acestuia din funcţie.

Vlad Oprea s-a remarcat în perioada mandatului său printr-o implicare admnistrativă susţinută la nivelul oraşului Titu, lucru recunoscut şi de organizaţia de partid din localitate.

”Nu mi-au fost foarte clare argumentele invocate, câtă vreme ele se refereau la o „prea mare” implicare în treburile ce țin de administrarea orașului. Trebuia să fiu mai puțin vizibil? Să mă implic mai puțin? Nu știu exact în ce constă reproșul acesta”, scrie Vlad Oprea pe facebook.

oprea-fb

Acesta a precizat că, marţi, a avut loc şedinţa PSD Titu unde s-a pus în discuţie schimbarea sa din funcţia de viceprimar.

error: Conţinut protejat !!