Târgovişte: Primăria va demola mai multe chioşcuri
Mai multe chioşcuri din municipiul Târgovişte vor trebui demolate, după ce nu au mai primit, în consiliul local, aprobare de concesionare sau închiriere pe terenul pe care erau amplasate. O parte dintre chioşcuri sunt din Piaţa 1 Mai.
Consilierii care nu au votat prelungirea perioadei de închiriere/concesionare au susţinut că aspectul oraşului are mult de suferit din cauza acestor chioşcuri inestetice, ruginite, care dau un aspect dezolant oraşului.
”De mâine, toate aceste construcţii să fie demolate şi, cel puţin pentru un an de zile, să nu mai apară pe ordinea de zi a consiliului. Dacă venim peste 2-3 săptămâni cu propunere de închiriere sau concesionare pentru aceleaşi terenuri, ne facem de râs”, a spus consilierul local Ioan Ţuţuianu.
Piaţa 1 Mai în ansamblu arată jalnic, este murdară, plină de chioşcuri, cu legume, fructe şi flori înşirate pe trotuar. Pantalonii, bluzele, precum şi alte obiecte de îmbrăcăminte atârnate pe magazine completează aspectul dezolant, de mahala al pieţei.
Argumentul primarului interimar Cristian Stan a fost că aceste chioşcuri aduceau bani la buget.
”Cu banii luaţi de la aceste chioşcuri într-un an asfaltam o stradă din Cartierul Matei Voievod”, a fost explicaţia lui Stan.
Dar, dacă aşa ar fi stat lucrurile, strada respectivă ar fi trebuit să fie asfaltată. Chioşcurile în discuție, cele mai multe, au avut contract valabil pe 10 ani, încheiat în 2005.
Întreg municipiul Târgovişte este plin de chioşcuri, multe extinse faţă de terenul pe care au contract. Marfa vândută în faţa magazinului, pe trotuar, hainele agăţate de pereţii chioşcurilor, aspectul ruginit şi ponosit al acestor chioşcuri dau impresia unui oraş care numai european, cum se pretinde, nu este.
Mai mult, consilierii care s-au opus prelungirii contractelor pentru aceste chioşcuri au susţinut că proiectele europene PIDU A şi B, ce presupun modernizarea urbană, şi în care se cheltuie foarte mulţi bani, nu mai trebuie să includă astfel de construcţii inestetice.
A fost respinsă şi prelungirea contractului unui spaţiu din faţa clădirii fostei Băi Comunale din Târgovişte. Acolo, chiar în centrul municipiului, clădirea este cu totul împânzită de chioşcuri şi dughene. Asta, în condiţiile în care clădirea (despre care se vorbeşte în Enciclopedia Municipiului Târgovişte) ar trebui renovată şi pusă în valoare, iar toate chioşcurile din faţa ei să fie demolate.
Din cele 26 de spaţii pentru care s-a luat în discuţie prelungirea contractului de concesionare/închiriere doar două au fost aprobate: un spaţiu din interiorul cupolei de la Piaţa 1 Mai şi un spaţiu aparţinând unui consilier local.
Pe pagina de internet a Primăriei Târgoviște se regăsesc hotărârile consiliului local.