Târgoviştenii s-au prins în horă cu autorităţile de Ziua Unirii (foto)

Târgoviştenii s-au prins în horă cu autorităţile de Ziua Unirii (foto)

Târgoviştenii care au venit, sâmbătă, pe platoul Prefecturii din Târgovişte pentru a marca înfăptuirea Unirii Moldovei cu Țara Românească în urmă cu 156 de ani, s-au prins în Hora Unirii, alături de prefectul de Dâmboviţa, Ioan Marinescu, şi de celelalte autorităţi prezente la manifestări.

unire-24-ianuarie-05

Niciun parlamentar de Târgovişte nu a fost prezent la aceste manifestări. De asemenea a lipsit şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Alexandru Ioan Cuza spunea că unirea a fost singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de mult timp. Reîntregirea neamului nostru a fost grija de fiecare zi a strămoşilor noştri, căci altfel nu mai existam ca popor în ziua de astăzi”, a spus prefectul de Dâmboviţa, Ioan Marinescu.

unire-24-ianuarie-03

”Se împlinesc astăzi 156 de ani de când Moldova şi Ţara Românească s-au unit, însă unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească”, a spus, în discursul său, primarul interimar al Târgoviştei, Ciprian Prisăcaru .

unire-24-ianuarie-04

A urmat defilarea gărzii de onoare, iar ceremonialul s-a încheiat cu tradiţionala horă a unirii, în care, alături de autorităţi s-au prins toţi participanţii aflaţi pe platoul Prefecturii.

unire-24-ianuarie-02

unire-24-ianuarie-07

unire-24-ianuarie-06

error: Conţinut protejat !!