Actor târgoviştean, într-o campanie împotriva absenteismului la vot

Actorul târgoviștean George Buică (foto dreapta)

Actorul târgoviștean George Buică (foto dreapta)

Actorul târgoviştean George Buică apare într-un clip realizat de agenţia de publicitate Leo Burnett, la comanda Pro Democraţia, clip ce face parte dintr-o campanie împotriva absenteismului la vot.

”Dreptul la vot este fundamental pentru că soarta națiunii trebuie să fie decisă de voința majorității, nu de indiferența sa. În 2014, România trăiește nefericirea ca peste 60% dintre cetățeni să nu mai vrea să voteze. Oare dacă în momentele de cumpănă ale istoriei noastre nici înaintașii nu se prezentau, unde am fi fost acum? Oare cărei culturi i-am aparține acum? Un gând menit să scuture conștiințele și să trezească atitudinea civică în noi toți”, se arată pe pagina de facebook a agenţiei de publicitate.

George Buică (născut în 1944) este un actor pe care târgoviştenii îl cunosc de pe scenele Teatrului de copii Neghiniţă, Teatrul Tony Bulandra, Teatrul pentru copii Junior. De asemenea George Buică a avut colaborări cu radiouri locale, televiziuni locale şi naţionale.

error: Conţinut protejat !!