Spectacol fotbalistic pe platoul Prefecturii Dâmboviţa (foto)
Foto: Marius Mititelu
Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Aurel Ţicleanu, sau Victoraș Iacob au jucat fotbal, miercuri, pe platoul Prefecturii Dâmboviţa, împotriva echipei Consiliului Local Târgovişte.
Meciul de fotbal a fost manifestarea cu care s-au încheiat Zilele Cetăţii Târgovişte 2014.
Primul gol a fost înscris de primarul interimar al Târgoviştei, Ciprian Prisăcaru.
Marele absent al meciului a fost Gică Hagi. Prezenţa sa a fost anunţată de conducerea primăriei atunci când a fost prezentat programul manifestărilor de Zilele Cetăţii.
În echipa fostelor glorii au jucat Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Aurel Ţicleanu, Victoraş Iacob, Ciprian Paraschiv, Sică Bârdeş, Irinel Voicu, Marcel Ghegu, Cosmin Lunescu. În echipa fostelor glorii, pe lângă nume mari ale fotbalului românesc, au jucat şi foşti fotbalişti târgovişteni.
În echipa Consiliului Local Târgovişte au jucat Gabriel Boriga, Cirprian Prisăcaru, Claudiu Dumitrescu, Cosmin Bozieru, Cristian Stan, Cătălin Rădulescu, Andrei Păunescu, Andrei Albu, Tudorică Răducanu, Pavel Babeu, Dănuţ Tică, Adrian Baicu.
Arbitrii au fost Ion Crăciunescu şi Alexandru Tudor, primul dintre ei implicându-se şi în joc, a preluat mingea, a driblat şi a tras de mai multe pe poartă încercând să îi ajute pe târgovişteni.
Înaintea acestui meci s-a disputat finala Cupei Cetăţii Târgovişte la fotbal, competiţie în care s-au întâlnit echipe ale cartierelor municipiului. Au câştigat cei din cartierul Matei Voievod, după o victorie cu 7-4 împotriva celor din Micro 11.