Vasile Blaga, la Târgovişte: Mă bucur că rămân alături de noi primarii care ne sprijină cu adevărat
Mă bucur că rămân alături de partid primarii pe care să ne bazăm, văd jumătatea plină a paharului legat de acest subiect, a declarat, marţi, la Târgovişte, într-o conferinţă de presă, preşedintele PDL Vasile Blaga, întrebat despre plecarea primarilor la PSD.
”Eu văd altfel lucrurile. Noi am avut, PDL-ul, 38 de primari (în Dâmboviţa, n.r.) şi ştiţi toată vânzoleala care a fost, nu de acum, de doi ani, că ne-am mai întâlnit în conferinţă de de presă. Eu mă bucur că sunt 20 azi cu noi. Ultima dată când ne-am întâlnit nu era niciunul. Văd jumătatea plină a paharului. Şi mai văd şi altceva: sunt absolut convins că şi de data asta vom câştiga preşedinţia în Dâmboviţa, preşedinţia României, sigur, şi pe urmă şi pe cea a consiliului judeţean şi a primăriei”, a precizat Vasile Blaga.
Prim-vicepreşedintele PDL, Mihai Răzvan Ungureanu, a întrebat pe primarul PDL de la Bezdead, la întâlnirea, de marţi, de la Casa Sindicatelor cu membri şi simpatizanţi PDL şi PNL, ce trebuie să spună un edil ”când încearcă PSD să îl momească”.
”Doresc să o întreb pe doamna primar Anghelescu de la Bezdead, cum spune, sau ce trebuie să spună un primar adevărat în momentul în care încearcă să îl momească PSD-ul? Doamnă, cedaţi? Spuneţi tare!”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
Răspunsul primarului de la Bezdead, Teodora Anghelescu, s-a auzit slab: nu, iar MRU a simţit nevoia să replice: mai tare!
La nivelul judeţului Dâmboviţa, 18 primari PDL au trecut, luni, la PSD, a anunţat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
La alegerile din 2012, PDL a obţinut, în Dâmboviţa, 38 de mandate de primar.