Dănuţ Bădău (primar PNL Pucioasa): Cred că ar trebui anulate deciziile luate după congresul PNL
Primarul PNL din Pucioasa, Dănuţ Bădău, cel care a contestat în instanţă alegerea lui Klaus Iohannis la preşedinţia PNL, spune că decizia luată de instanţă legat de statutul partidului este una la care se aştepta şi că, în opinia sa, ar trebui anulate deciziile luate după ultimul congres al PNL.
”Cred că e o decizie corectă şi la care mă şi aşteptam, pentru că nu avea cum să dea o altă soluţie. Întradevăr statutul este încălcat, multe prevederi legale la fel, modificările care au fost aduse statutului încălcând în mod flagrant drepturile membrilor de partid. Cred că va fi o decizie definitivă, dacă în instanţa de fond s-a ajuns la o asemenea soluţie bănuiesc că în recurs va deveni definitivă”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Dănuţ Bădău.
Acesta a adăugat că nu se pronunţă cu privire la impactul deciziei de luni a instanţei asupra candidaturii lui Kalus Iohannis la alegerile prezidenţiale, dar precizează că acum ar trebui să se ia în considerare vechiul statut al PNL.
”Cu privire la candidatura domnului Iohannis nu aş putea spune că are vreun impact, dar cu privire la celelalte acţiuni decise ulterior acestui congres evident că ar trebui să fie anulate, ar trebui să se ia în considerare vechiul statut, asta e opinia mea”, a afirmat primarul PNL din Pucioasa, Dănuţ Bădău.
Tribunalul Bucureşti a respins, luni, cererea PNL de înregistrare a modificărilor aduse statutului partidului în baza cărora Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al acestei formaţiuni politice.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
‘Admite în parte cererea formulată de petentul Partidul Naţional Liberal, prin secretar general Marian Petrache. Dispune consemnarea în Registrul partidelor politice a documentelor ce atestă desfăşurarea adunărilor generale ale partidului, respectiv procesul-verbal al Congresului Extraordinar din data de 27.06.2014 şi procesul-verbal al Congresului Ordinar din data de 28.06.2014. Admite în parte cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenientul Dănuţ Bădău. Respinge cererea formulată de petentul Partidul Naţional Liberal de încuviinţare a modificărilor aduse Statutului Partidului Naţional Liberal. Obligă petentul la plata către intervenient a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, cererea ce se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.09.2014’, se arată în decizia postată pe site-ul Tribunalului Bucureşti.
La congresul din 28 iunie, Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al PNL, el primind o derogare de vechime din partea Delegaţiei Permanente a partidului.
După congres, PNL a depus, pe 8 iulie, la Tribunalul Bucureşti o cerere de înregistrare a modificărilor aduse statutului partidului. Candidatura lui Iohannis a fost contestată şi de membri ai PNL, printre care şi primarul din localitatea dâmboviţeană Pucioasa, Dănuţ Bădău.
Acesta susţinea că Iohannis a convocat în mod ilegal congresul PNL şi a primit derogare de vechime pentru a fi ales în fruntea partidului, deşi potrivit statutului nu se acordă derogări în acest caz.