Firmele care au executat lucrările au cauzat întârzierea cu câteva ore a reluării furnizării apei în Târgoviște
Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD) explică, într-un comunicat de presă, motivul întârzierii cu câteva ore, luni, a reluării furnizării apei în Târgovişte. Apa a fost oprită întreaga zi pentru lucrări de conectare a uneor reţele. Compania a anunţat că apa va fi oprită între 8.00 – 20.00. În unele cartiere din Târgovişte a fost oprită mai târziu, iar reluarea furnizării s-a făcut cu câteva ore de întârziere.
”Toate lucrările de înnoire a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Târgoviște sunt în faza de finalizare. Acum, noile rețele trebuie conectate la vechile rețele de apă și canalizare. Menționăm că lucrările pentru rețele noi de apă și canalizare cât și conectarea lor nu sunt executate de către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița”, se arată întrun comunicat al CATD.
„Compania de Apă întrerupe furnizarea apei pentru realizarea conexiunilor la cererea constructorilor. În ziua de 25.08, lucrările au fost executate de către firmele SC PROMS CONCEPT GROUP SRL și S.C. GROSSMAN ENGENEERING GRUP SRL, iar acestea nu și-au respectat programul de conectare, drept pentru care s-a întârziat furnizarea apei în rețea, față de ora anunțată. Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița îşi cere scuze tuturor clienților pentru nerespectarea programului anunțat și vă mulțumește pentru înțelegere”, se mai arată în comunicat.