Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vizită de lucru la baze ale SC LDP

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vizită de lucru la baze ale SC LDP

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a efectuat în această săptămână o vizită de lucru la bazele societăţii de Lucrări Drumuri şi Poduri (SC LDP) de la Pucioasa şi Dragomireşti. Acesta a fost însoţit de directorul SC LDP, Alin Manole.

”Marile probleme ale SC LDP sunt lipsa de utilaje adecvate pentru lucrările pe care le are de făcut şi o situaţie financiară precară pe care am moştenit-o, cu nişte împrumuturi consistente, cu un leasing făcut pentru staţia de asfalt, extrem de consistent, de care o să scăpăm anul viitor. Vom disponibiliza la închiderea acestor contracte undeva la 10-15 milarde de lei vechi pe an, ceea ce nu e puţin la lucrările de întreţinere pe care le avem de făcut”, a declarat Ţuţuianu.

Legat de punctul de lucru al SC LDP de la Pucioasa, acesta este folosit în special iarna la deszăpezire. Aici este şi o staţie de asfalt nefuncţională, de la care specialiştii să stabilească dacă se poate recupera ceva, dacă nu să fie dată la fier vechi.

DSC_0040

”Punctul de lucru din Pucioasa al SC LDP are o singură justificare, utilitatea lui maximă este iarna când avem nevoie să aducem aici utilaje şi să intervenim rapid pentru deszăpezire. Dotările sunt antice şi de demult. Staţia pentru producţie asfalt este românescă, adusă în anii ’90, depăşită total din punct de vedere tehnic şi mai ales din perspectiva protecţiei mediului. Ca atare ea nu funcţionează şi nu va mai funcţiona probabil niciodată. Va fi o discuţie de făcut să vedem ce valorificăm ce rămâne rezultă din ea şi ce folosim la Dragomireşti, unde există o staţie de capacitate mai mică, dar făcută de acelaşi producător. Poate anumite componente pot fi utile”, a spus preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Foarte multe locaţii din astea înseamnă şi foarte multe costuri: cu paza, cu întreţinerea, salariaţi pe care îi ai zilnic şi pe care îi blochezi pur şi simplu aici”, a adăugat Ţuţuianu.

La Dragomireşti, SC LDP are două staţii de asfalt.

”Baza SC LDP Dragomireşti este un loc în care există activitate şi parcă ai altă stare de spirit când vezi că lucrurile merg. Aici sunt două staţii de asfalt, una mai veche, de producţie românească şi de capacitate mai mică, pe care o folosim la lucrări foarte mici când nu avem front foarte mare de lucru, şi o staţie de asfalt nouă, cumpărată de CJD în urmă cu 3 ani,  într-un sistem de leasing, la un preţ pe care eu îl consider foarte mare, de 1,2 milioane euro. Am plătit ratele, mai sunt de plată 10 miliarde de lei vechi şi închidem acest subiect (…). Este zona cea mai importantă a SC LDP, fără cele două staţii de asfaltare nu poţi să spui că ai societate de drumuri şi poduri la nivel judeţean”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

coperta

SC LDP Dâmbovița are patru puncte de lucru în județ, în localitățile Dragomirești, Pucioasa, Comișani și Malu cu Flori.

error: Conţinut protejat !!