100 de delegaţi din Dâmboviţa la Consiliul Naţional PSD

100 de delegaţi din Dâmboviţa la Consiliul Naţional PSD

Social-democrații se vor reuni, marți, la Craiova, în cadrul Consiliului Național al partidului, prilej cu care premierul Victor Ponta va solicita sprijinul colegilor săi pentru a candida la alegerile prezidențiale din toamnă.

Evenimentul va începe la ora 18.00

”Vor fi aproximativ 10.000 de delegaţi, iar PSD Dâmboviţa, ca urmare a rezultatelor foarte bune înregistrate la ultimele alegeri, cele europarlamentare, va participa cu 100 de delegaţi. Este un moment important pentru că, în sfârşit, se va intra într-un cadru de normalitate, iar primul ministru al României şi preşedintele PSD îşi va anunţa intenţia oficială de a candida la preşedinţia României. Sigur, această intenţie va fi validată de un congres ce va avea loc în septembrie, probabil la Bucureşti”, a declarat preşedintele TSD Dâmboviţa, Liviu Vasilescu.

Acesta a mai spus, că pe durata Consiliului Naţional al PSD, în sediul PSD Dâmboviţa, la sala mare, discursurile liderilor partidului vor putea fi urmărite, în timp real, pe un video proiector.

 

 

error: Conţinut protejat !!