Deputatul Radu Popa: La Târgovişte şi Vulcana Pandele, model ucrainean de ocupare a primăriilor (audio)
Deputatul de Târgovişte, Radu Popa, a declarat că modelul ucrainean de ocupare a primăriilor Târgovişte şi Vulcana Pandele nu este propriu unei democraţii.
Parlamentarul PSD susţine că, după ce a pierdut mandatul de primar, Gabriel Boriga are un contract de voluntariat la Primăria Târgovişte, contract care nu este legal. Gabriel Boriga anunţase că este consilier al viceprimarului care a preluat atribuţiile de primar, Ciprian Prisăcaru.
”Am solicitat Prefecturii să analizeze dacă cele 3 dispoziții ale actualului primar-interimar corespund legii, semnate de domnul Prisăcaru, inclusiv contractul de voluntariat al domnului Boriga. Vreau să vă spun că (…) am vorbit cu domnul subprefect și, așa cum bănuiam și eu, cele trei dispoziții au fost supuse controlului de legalitate și s-a constatat că ele încalcă prevederile legii. Dacă Primăria, respectiv domnul Prisăcaru, nu va revoca în cursul zilei de astăzi contractul de voluntariat al domnului Boriga, Prefectura îl va acționa mâine în instanța de contencios și, pe cale de consecință, va fi suspendat”, spune Radu Popa.
”Personal, nu am o problemă cu Gabriel Boriga, cum nu am o problemă cu niciun primar și niciun viceprimar”, a adăugat parlamentarul social democrat.
Deputatul Radu Popa vorbeşte despre ”model ucrainean de a face politică prin ocuparea primăriilor”, la târgovişte şi Vulcana Pandele.
”Modelul ăsta ucrainean de a face politică – ocupăm primăriile, și la Târgoviște, și la Vulcana Pandele – nu este propriu unei democrații. Cei care votează au întodeauna dreptate şi consilierii locali sunt expresia votului cetăţenilor. Sunt solidar oricăror demersuri pe care le face Organizația Județeană PSD Dâmbovița în ceea ce privește acțiunea penală. Am discutat cu colegii mei parlamentari și, la rândul lor, ei susțin, alături de noi toți, respectarea legii de către toți oamenii, fie politicieni, fie ziariști, fie primari, fie condamnați penal.
Cred că e nevoie şi de fotbal, e nevoie şi de baschet, dar înainte de toate trebuie văzut dacă cu banii de la baschet şi cu banii de la fotbal nu putem face lucruri pentru copii, pentru pensionari, pentru copiii talentaţi din oraşul acesta şi din judeţul acesta”, a precizat Radu Popa.