Aviotratamente la Titu, în perioada 18-21 iunie
Primăria Titu informează că în perioada 18 – 21 iunie 2014, începând cu ora 06.00 şi terminând cu ora 10.00, pe întreg teritoriul administrativ intravilan al oraşului se va efectua tratamentul aviochimic pentru dezinsecţie.
Aviotratamente s-au efectuat, la Titu, şi la sfârşitul lunii mai, însă pentru eficienţă acestea trebuie realuate (rapel).
”Sunt folosite substanţe produse de concernul Bayer şi avizate de Ministerul Sănătăţii Publice. Substanţele sunt toxice pentru albine şi organismele acvatice”, se arată într-un comunicat al Primăriei Titu.
În document se mai arată că aviotratamentele se vor efectua într-o singură zi, începând cu prima zi a intervalului, în funcţie de condiţiile meteorologice. Dacă vremea nu va fi favorabilă aplicării tratamentului, acesta se va amâna pentru următoarea zi adecvată acestei activităţi.
În aceeaşi zi cu tratamentul aviochimic se va efectua şi rapelul acţiunii terestre de dezinsecţie şi deratizare, pentru parcuri şi pentru spaţiile verzi aferente blocurilor din oraş.
Aceste acţiuni vizează combaterea dăunătorilor: insecte zburătoare şi târâtoare (ţânţari, muşte, căpuşe, omizi, gândaci etc.), iar acţiunea terestră urmăreşte şi combaterea anumitor rozătoare (în special şoareci şi şobolani).