Ministrul Muncii, Rovana Plumb, s-a întâlnit, la Târgovişte, cu pensionarii
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a participat, miercuri, la Târgovişte, la o întâlnire cu pensionarii, unde a anunţat că în 2015 pensiile ar putea creşte cu mai mult de 4,5%, în funcţie de creşterea economică.
”Pentru anul 2015, în momentul de faţă putem prognoza o creştere minimă de 4,5%, însă este posibil ca urmare a creşterii economice această majorare să fie mai mare (…). Nu am finalizat încă acest calcul de aceea nu vă putem comunica o cifră anume în ceea ce priveşte această creştere a pensiilor mici”, a afirmat ministrul Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a adăugat că a preluat solicitarea pensionarilor ca tichetele de călătorie să fie transformate în tichete de masă şi se analizează această variantă.
Ministrul a preluat datele semnalate de cei prezenţi la întâlnire despre probleme legate de dosare de pensii, cele mai multe vizând încadrarea în grupele de muncă.