Doi bărbaţi din Răzvad, reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Doi bărbaţi din Răzvad, reţinuţi pentru contrabandă cu ţigări

Doi bărbaţi din localitatea dâmboviţeană Răzvad au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce în maşina cu care circulau au fost descoperite peste 2.300 de pachete de ţigarete fără acte de provenineţă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis miercuri.

”Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu efective de Poliţie Rutieră, au oprit, marţi, în trafic, pentru control, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, de 32 şi 22 de ani, ambii din localitatea Răzvad. În urma controlului, în habitaclul autoturismului, poliţiştii au descoperit 2308 pachete de ţigarete ( 46160 de ţigarete) pentru care atât conducătorul auto, cât şi pasagerul, nu au putut prezenta documente justificative de provenienţă”, se arată în comunicatul IJP Dâmboviţa.

Cei doi bărbaţi, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă.

În interiorul autoturismului a fost descoperit şi un pistol de tip airsoft.

error: Conţinut protejat !!