UPDATE Votul în cazul Florin Popescu, amânat din lipsă de cvorum
UPDATE ora 11.40 Votul final în cazul deputatului Florin Popescu, pentru care a fost solicitată încuviinţarea arestării preventive, a fost amânat, marţi, din cauza lipsei cvorumului.
Pe 27 mai, după alegerile europarlamentare, se va vota, în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul deputatului Florin Popescu.
”Ştiu un singur lucru şi vă asigur, din partea parlamentarilor USD, că după 26 mai vor fi toţi prezenţi”, a declarat premierului Victor Ponta.
Plenul începe de la ora 9.30. La ora 12.30 este planificat un vot final. DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012. „Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA.