Casă nouă pentru o familie defavorizată din Dragomireşti
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a mers astăzi într-o vizită de lucru la Dragomirești pentru a verifica stadiului unui proiect social desfășurat în parteneriat cu Fundația „Sera România”. L-au însoțit primarul comunei Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, și directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, Cristiana Bucur.
În anul 2013, Consiliul Județean Dâmbovița și DGASPC Dâmbovița au demarat o anchetă socială cu privire la familiei Stegaru din comuna Dragomirești, sat Decindeni. S-a constatat că familia, compusă din cinci persoane, doi adulți și trei copii minori, locuia într-un spațiul impropriu. Practic stăteau toţi într-o cameră amplasată pe un teren greu accesibil, familia nefiind proprietară nici pe teren, nici pe locuință.
Pentru prevenirea separării copiilor de părinți, s-a propus includerea acestei familii în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Fundația SERA România– Reintegrarea\integrarea copiilor beneficiari ai unei măsuri de protecție specială. Având în vedere că familia nu este proprietară nici pe teren nici pe locuință, au fost făcute demersuri pe lângă autoritatea locală Dragomirești, care a pus la dispoziție un teren de 500 mp pentru familia Stegaru. Au fost făcute achiziții în valoare de aproximativ 10.000 lei, constând în materiale de construcții: ciment, fier beton, BCA, multibat, căpriori, scândură, etc. (48% contribuție CJD și 52% contribuție Fundația SERA).
Casa este în construcție, forța de muncă fiind asigurată de către familia Stegaru și Primăria Dragomirești, urmând ca autoritatea publică locală să sprijine familia în vederea racordării la utilități a locuinței.
Joi, reprezentanţii Consiliului Județean Dâmbovița și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au adus o bucurie în plus familie, oferindu-le îmbrăcăminte, alimente și cadouri pentru cei mici.