Gabriel Boriga (primar Târgovişte): Micro 6 va fi un cartier nou, nimic nu va mai rămâne cum e acum
Micro 6 din Târgovişte va fi modernizat, cartierul este cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană PIDU A, proiect cu fonduri europene.
Se vor efectua ample lucrări de infrastructură, asfaltare, modernizare reţele de apă şi canal, se vor realiza spaţii de parcare şi va fi modernizat iluminatul public. De asemenea se vor crea noi locuri de joacă.
”Nimic nu va mai rămâne cum e acum, practic de când s-a construit cartierul, din anii ’70, nu a beneficiat de o reabilitare totală, nici nu se putea”, a spus Boriga.
Primarul Gabriel Boriga a fost prezent, marţi, în micro 6 unde au loc lucrările din cadrul PIDU. Acesta a fost însoţit de viceprimarul Ciprian Prisăcaru şi de city managerul Gabriel Cioacă, manager de proiect PIDU A.
„Se vor asfalta bulevardele principale, respectiv Unirii şi Tudor Vladimirescu, dar vom intra şi în cartier, respectiv în zona parcărilor. Am dat deja jos toate garajele insalubre şi inestetice. Deja acum capătă contur o parcare nouă, modernă care va fi asfaltată în cel mai scurt timp. S-a acţionat în zona amenajării trotuarelor şi, un lucru foarte important, se păstrează spaţiile verzi(…) Vom asfalta toate străzile, străduţele şi aleile, vom amenaja parcări pe care le vom marca şi care vor avea supraveghere video. Acolo unde este nevoie, se vor schimba reţelele de apă şi cele de canalizare, vor fi amplasate patru noi locuri de joacă pentru copii în micro 6 şi se vor monta stâlpi de iluminat public, circa 120 numai în micro 6. Corpurile de iluminat vor fi moderne, cu led, şi vor fi şi panouri fotovoltaice”, a afirmat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.
Acesta a lansat şi un apel la cetăţeni să înţeleagă şi să sprijine eforturile primăriei.
„Apelez la încrederea şi toleranţa concetăţenilor noştri pentru ca, împreună, să facem o Târgovişte mai curată şi mai frumoasă”, a mai spus Boriga.
În total, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Târgovişte beneficiază de fonduri europene de 149 de milioane de lei.
Planul Integrat de Dezvoltare Urbană este împărţit pe două componente, A şi B. PIDU A vizează micro 6, iar PIDU B cartierele Aleea Trandafirilor, Cartierul CFR, micro 11 şi 12.