Mircea Constantin, propunerea ADI ca director al Companiei de Apă Dâmboviţa (audio)
Constantin Mircea (fost director UPET) este propunerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă Dâmboviţa pentru funcţia de director la Compania de Apă.
Decizia a fost luată în şedinţa ADI de luni. Dorin Staicu şi-a dat recent demisia din funcţia de director al companiei de apă, după incidentul de la Aninoasa.
”Începând cu data demisiei lui Dorin Staicu, director general al Companiei de Apă este Ninel Cimpoacă, care va exercita această funcţie până ce noul Consiliu de Administraţie va numi un nou director general”, a precizat Ţuţuianu.
Acesta a mai spus că în data de 16 aprilie va fi convocată o şedinţă a consiliului Local Târgovişte, unde se va discuta situaţia Companiei de apă.
ADI Apă Dâmboviţa a mai decis să ceară Consiliului Local Târgovişte să revoce hotărârea de consiliu 63 din 28 martie 2014 (care vizează revocarea consiliului de administraţie al companiei de apă); să ceară prefectului control de legalitate asupra aceleiaşi hotărâri de consiliu; să împuternicească preşedintele ADI pentru a promova în instanţă act în anulare şi act de suspendare a aceleiaşi hotărâri de consiliu local.
Preşedinte ADI Dâmboviţa a fost desemnat, în şedinţa de luni, vicepreşedintele CJ Dâmboviţa, Gabriel Grozavu. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, cel care a deţinut funcţia până acum, a motivat că deleagă astfel din sarcini vicepreşedinţilor, el fiind prea ocupat să se mai ocupe şi de problemele curente ale ADI.